Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, au confiscat aproximativ 100 grame canabis de la un cetăţean român, în vârstă de 24 ani, care le avea ascunse, în maşina pe care o conducea, sub scaunul şoferului.
În data de 05.11.2013 poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, au desfăşurat o acţiune de prevenire şi combatere a traficului cu substanţe interzise în zona de competenţă.
Astfel, pe raza municipiului Constanţa, a fost depistat în trafic un autoturism marca Ford Focus, condus de cetăţeanul român F.A., în vârstă de 24 ani, despre care existau informaţii că deţine substanţe interzise.
Lucrătorii noştri au procedat la oprirea autoturismului, dar conducătorul auto nu s-a supus semnalului regulamentar, demarând în trombă pe străzile din municipiul Constanţa, însă la scurt timp a fost blocat în trafic.
În urma controlului amănunţit al autoturismului a fost descoperită ascunsă, sub scaunul şoferului, o pungă din plastic care conţinea o substanţă vegetală de culoare verde cu miros specific de canabis.
După expertiza realizată în laboratorul B.C.C.O. Constanţa a rezultat faptul că tânărul în cauză deţinea 91,4 grame de canabinoizi sintetici (substanţă derivată din canabis cu efect psihoactiv).
Ca urmare, autoturismul în cauză, evaluat la aproximativ 3.000 de euro a fost ridicat în vederea indisponibilizării la sediul Gărzii de Coastă, iar bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Constanţa este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni de către o persoană cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 16, alin. 1 din Legea 194/2011.
Persoana în cauză a primit iniţial ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, iar ulterior a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 20 de zile, fiind depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa.