26 Iunie 1944: În baza Decretului nr. 1798, la 21 iunie 1941 ora 24.00, întreaga Armată de uscat, Aeronautica şi Marina Regală au fost mobilizate. Pentru acţiunile de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei au fost destinaţi 377.053 militari ( 12.687 ofiţeri, 10.361 subofiţeri şi 354.005 soldaţi /gradaţi ). Alţi 247.471 de militari mobilizaţi erau destinaţi apărării teritoriului naţional.
În perioada 22 iunie – 03 iulie 1944 Armata Română va fi implicată în ceea ce istoricii români au denumit ca fiind “războiul static”. În această perioadă principalele acţiuni militare agresive – navale, aeriene şi terestre – ale forţelor sovietice se vor desfăşura în Dobrogea.
A. Organizarea apărării Dobrogei
În această regiune erau dispuse următoarele forţe:
– Forţe terestre -Corpul 2 Armată, comandat de generalul de divizie Nicolae Macici era format din Diviziile 9 şi 10 Infanterie. Divizia 10 Infanterie era subordonată direct Marelui Cartier General[1];
– Forţe din subordinea Comandamentului Marinei Regale Române, comandate de către contraamiralul Eugen Roşca, erau compuse din Divizia de Mare, Divizia de Dunăre, Detaşamentul Maritim Sulina, Regimentul de Geniu Marină, Regimentul de Infanterie Marină, Regimentul de Artilerie Marină;
– Forţe aeriene – Escadrilele 101 şi 102 din Flotila de Hidroaviaţie , Escadrila 16 de observaţie şi Escadrila 53 vânâtoare;
– Trupe de grăniceri şi jandarmerie din zonă, mobilizate şi întărite
Planul General de acţiune la începutul războiului prevedea pentru forţele din Dobrogea desfăşurarea unor acţiuni defensive pentru apărarea litoralului maritime şi fluvial.
Conducerea acţiunilor de luptă revenea Marinei Regale Române până la realizarea capetelor de pod de către inamic, în cazul debarcării desantului maritim sau în cazul forţării Dinării.Pentru nimicirea inamicului dn capetele de pod conducerea acţiunilor terestre era preluată de către Corpul 2 Armată.[2]
Concepţia e întrebuinţare a Marinei Regale Române a avut la bază Ordinul de Operaţii nr.44 din 21 iunie 1941, emis de Comandamentul Marinei Militare. Se prevedea , având în vedere superioritatea forţelor sovietice, adoptarea unei atitudini defensive cu scopul principal de apărare a litoralului maritim şi fluvial, gavitând cu majoritatea forţelor şi mijloacelor în zonele Galaţi , Tulcea şi Constanţa. Acţiunile ofensive în această perioadă erau limitate doar la Delta Dunării pentru fixarea sau distrugerea forţelor sovietice care ar fi acţionat pe braţul Chilia.[3]
Interzicerea forţării Dunării de către trupele sovietice, pe un front de aproximativ 175 km, revenea Diviziei 10 Infanterie, de la confluenţa Prutului cu Dunărea, pe braţul Chilia până la Periprava. Comandantul diviziei, gen.bg. Ionel Glogojanu, a ordonat realizarea următorului dispozitiv de apărare:
– Gruparea tactică Vest – Batalionul I /Regimentul 23 Infanterie
– Gruparea Tactică Centru – Regimentul 38 Infanterie
– Gruparea Tactică Est – Regimentul 33 Infanterie
– Detaşamentului Tactic nr. 1 Sulina[4]- Regimentul Infanterie Marină
– Artileria diviziei – Regimentele 3 şi 10 Artilerie – era dispusă la Garvăn şi Isaccea[5]
Pentru a interzice trupelor sovietice să pătrundă în Delta Dunării, comandorul Constantin Vlădescu, comandantul Detaşamentului Tactic nr. 1 Sulina, care avea tăria unei brigăzi mixte, terestră şi navală, a organizat pentru apărare, împotriva unui atac sovietic din nord şi est, trei sectoare astfel:
– Sectorul Sulina – Sfântu Gheorghe – Batalionul 16 InfanterieMarină, Gruparea de artilerie de coastă”Sulina” formată din 2 baterii a trei secţii fiecare, Grupul de artilerie plutitoare format din patru secţii;
– Sectorul Periprava – Batalionul 17 Infanterie Marină, Baterie artilerie de 75mm;
– Sectorul Chilia Veche – Batalionul 15 Infanterie Marină, Baterie artilerie de 75mm.[6]
Acţiunile Diviziei 10 Infanterie erau sprijinite de către Divizia de Dunăre, comandată de către contraamiralul Alexandru Gheorghiu, căreia îi reveneau următoarele misiuni:
– interzicerea forţării Dunării
– să pregătească şi să organizeze mijloacele necesare executării la ordin a transportului de trupe în Deltă
– să apere transporturile de trupe şi materiale pe Dunăre
– la ordin să intervină pe braţul Chilia pentru sprijinul Detaşamentului Tactic nr.1 Sulina[7]
- Compunerea, înzestrarea şi instruirea subunităţilor de infanterie marină
La 1 mai 1941, prin Înaltul Decret Regal nr. 1527, s-a înfiinţat Regimentul de Infanterie Marină care includea un efectiv de 159 ofiţeri, 198 subofiţerişi 3653 soldaţi. Acesta era format din batalioanele 15, 16 şi 17 Infanterie Marină , dispuse la pace , primele două în Sulina, iar al treilea la Tulcea.
Batalioanele de Infanterie Marină erau slab încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri. La recrutarea militarilor pentru infanteria marină s-a renunţat la practica ca tinerii din localităţile situate la malul mării sau Dunării, în zona lagunară sau Deltă, să fie încorporaţi în unităţile marinei militare.[8] Astfel tinerii din Nuntaşi, Istria, Sinoe sunt încorporaţi la unităţi de vânători de munte, iar tineri din Dărăbani, Dumbrăveni, Independenţa, Bărăganu şi Plopeni din jud. Constanţa şi Odobeşti, Focşani din judeţul Putna sunt încorporaţi la unităţile de infanterie marină. Aceştia nu ştiau să înoate sau să utilizeze o barcă, nu erau rezistenţi la căldurile şi bolile specifice Deltei Dunării.
Instruirea recruţilor se făcea la Centru de instrucţie care avea de regulă o încadrare deficitară – de instruirea a 2200 de recruţi se ocupau 9 ofiţeri activi şi 17 rezervişti . [9] Principalele module de pregătire constau în:
– Educaţia ostăşească
– Educaţia cetăţenească şi naţional patriotică
– Educaţia câmpului de luptă
– Educaţia fizică- cu accent pe “scrima cu arma”, lipsind ore alocate învăţării înotului.
– Cunoştinţe de specialitate – instrucţia tehnică şi de luptă, instrucţia tragerii[10]
În cadrul batalioanelor de infanterie marină instrucţia se făcea zilnic, cu o pauză de la 12.30 la 14.15, perioadă în care militarii îşi întreţineau ţinuta , scriau la familii sau se odihneau. Programul orar mai prevedea un repaus între 19.15-20.00 când se făcea citirea revistelor şi a ziarelor sosite la batalion.[11]
Periodic subunităţile de infanterie marină participau la exerciţii complexe, la care acţionau şi nave ale Marinei Regale, subunităţi/unităţi ale forţelor terestre şi avioane / hidroavioane. Exerciţiile se desfăşurau în zona de litoral, uneori şi în Delta Dunării. Se experimentau procedee de acţiune pentru nimicirea inamicului debarcat şi modul de organizare a cooperării în luptă. În Delta Dunării se urmărea executarea recunoaşterilor”foarte utile pentru adaptarea şi obişnuirea personalului cu mediul în care va activa”[12]. Toate exerciţiile au fost apreciate cu rezultate pozitive, constatându-se că subunităţile sunt apte să îşi îndeplinească misiunile de apărare a litoralului maritim şi a Deltei Dunării.
Pe timpul exerciţilor apăreau probleme legate de îmbunătăţirea înzestrării subunităţilor /unităţilor de infanterie marină. Încă din 1932, după un astfel de exerciţiu, s-a subliniat necesitatea înzestrării cu ”arme automate, cu saci de merinde, bidoane cu apă şi mijloace de deplasare rapidă, îndeosebi a bateriei de 77 mm aflată în sprijin”[13]Din păcate toate aceste aspecte nu au fost luate în considerare, astfel că la 22 iunie 1941, înzestrarea unităţilor de infanterie marină a fost necorespunzătoare.
Dacă pentru companiile de infanterie principala armă era puşca de producţie cehoslovacă ZB, model 1924, care utiliza cartuşe de 7,92 mm, la companiile de puşcaşi ale batalionului de infanterie marină, doar o parte a mlitarilor erau înzestraţi cu o astfel de armă, ceilalţi fiind înzestraţi cu puşti “Mannlicher”model 1893, calibru 6,5 mm.[14]
Batalionul de Infanterie Marină avea în înzestrare 3 tunuri de însoţire cal. 37mm sau 57mm, 44 mitraliere şi 152 puşti mitraliere
La fiecare batalion exista un tren de luptă fromat din 41 căruţe şi 122 de cai. Batalionul avea în dotare 40 de bărci cu care se putea transporta pe apă o companie de puşcaşi cu armamentul din dotare.
Din raportul întocmit de către lt.col. Dumitrescu Alexandru, în urma controlului executat în perioada 15-17 ianuarie 1941, la Batalionul 16 Infanterie Marină, aflăm aspecte inedite referirtoare la echiparea, hrănirea , cazarea şi odihna militarilor.[15]Militarii sunt echipaţi cu ţinute noi, de culoare gri-bleu, având în loc de petliţe ancore de postav albastru cusute pe guler. Periile asigură doar 1/3 din necesar , astfel că trupa nu îşi perie hainele. Lenjeria este suficientă, este curată, fiind spălată odată pe săptămână, la companie , care are în înzestrare 2 cazane pentru fiert apă şi 5 jgheaburi. Militarii se spală dimineaţa pe faţă şi mâini, înainte de masă de prânz şi seara pe mâini şi de două ori pe săptămână pe picioare. Baia corporală se făcea de două ori pe lună. La un efectiv de 643 de militari erau asigurate doar 200 prosoape . Hrana este bună, singura problem fiind legată de cartofii care sunt imposibil de mâncat, deoarece la depozitul central de unde au fost aprovizionaţi nu au fost feriţi de ger.Doar 30% din cantitatea primită putea fi utilizată la prepararea hranei.Militarii se odihnesc, între orele 21.00- 06.00, pe paturi comune cu rogojini şi se învelesc cu pături aproape noi. Din cauza slabei încadrări cadrele şi a lipsei de interes a acestora pentru cunoaşterea problemelor subordonaţilor, militarii au recurs la reclamaţii anonime către eşaloanele superioare
- Desfăşurarea acţiunilor de luptă
Deoarece prezenţa trupelor româneşti împiedica libertatea de navigaţie a sovieticilor pe Dunărea Maritimă , în ziua de 26 iunie 1941, aceştia au declanşat o acţiune de forţare a Dunării în zona Chilia Veche, apărată de Batalionul 15 Infanterie , comandat de lt.col.Ioan Albescu. Acesta era întărit cu o companie de grăniceri. Faţă de înzestrarea la pace batalionul rechiziţionase de la populaţia din zonă 30-40 de bărci, care ar fi permis transportul a două companii. În Chilia Veche se mai găseau trei bacuri – poduri simplecare puteau îmbarca6 căruţe cu 12 cai sau 90 militari.[16]
Apărarea era organizată pe grindul Chilia Veche, înconjurat de zone mlăştinoase, brăzdate de lacuri, gârle şi canale. Batalionul avea misiunea “să apere fără gând de retragere”sectorul cuprins între Pardina, Ostrovul Tătarului, Grindul Chilia Veche şi Ostrovul Babina.[17] Dispozitivul de luptă realizat era următorul: pe malul Dunării – compania de grăniceri, companiile 2,1 şi 4 Infanterie Marină; în adâncimea apărării – compania 3 Infanterie Marină. Pentru a interzice întoarcerea apărării batalionului, printr-o manevră executată de sovietici pe canalul Tătaru, la flancul stâng al apărării au fost dispuse două bacuri, fiecare cu un tun Skoda de 47 mm. Acţiunile batalionului ar fi trebuit sprijinite de către artileria Diviziei 10 Infanterie şi aviaţia existentă în Dobrogea.
În noaptea de 26 iunie 1941 sovieticii au simulat o debarcare la flancul drept al apărării, în sectorul Companiei 4 Infanterie. La ora 02.30[18] sovieticii au declanşat pregătirea de foc a artilerie asupra poziţiilor ocupate de militarii Batalionului 15 Infanterie Marină. Cu această ocazie sunt distruse mare parte din bărcile destinate transportului militarilor şi sunt întrerupte legăturile fir între elementele dispozitivului de apărare. Forţarea Dunării este executată de către 8 vedete blindate sovietice, fiecare cu câte un tun de 76mm şi cu câte 5 mitraliere în cupole, care acţioneză în sectorul Companiei de Grăniceri şi al Companiei 1 Infanterie Marină. Cu toate că militarii români ripostează cu întreg armamentul din dotare, sovieticii reuşesc să ocupe teren la marginea de nord a localităţii Chilia Veche. Profitând de acest succes, sovieticici debarcă două batalioane de infanterie[19] învăluind poziţiile de apărare ale Companiei de Grăniceri şi ale Companiei 1 Infanterie Marină.Forţele terestre sovietice erau susţinute de cu un divizion de artilerie de câmp, o baterie grea şi o companie care de luptă[20] În acelaşi timp o vedetă blindată şi două bacuri transportoare de trupe s-au infiltrat pe canalul Tătaru debarcând în spatele poziţiilor de la Chilia Veche. Timp de două ore şi jumătate au avut loc confruntări violente, inclusiv lupte corp la corp, trupele române suferind pierderi grele. Se ordonă retragerea către grindul Stipoc şi Câşla. Până la ora 16.00 s-au putut salva 9 ofiţeri, 8 subofiţeri şi 144 de soldaţi. Pierderile totale – morţi sau dispăruţi (înecaţi sau prizonieri) – au fost potrivit comandorului (rtg)Nicolae Petrescu de 359 militari(30 sergenţi, 59 caporali, 270 soldaţi). [21]Conform comndorului(r)dr. Ioan Damaschin totalul pierderilor au fost de 468 militari(11 ofiţeri, 6 subofiţeri şi 451 trupă).[22]
Efectivele salvate s-au regrupat ulterior la Mila 23, apoi la 28 iunie 1941, la Tulcea şi de aici la Malcoci pentru refacere, unde vor rămâne până la 6 iulie 1941.[23]
D. Cauzele înfrângerii
Conducerea unică, care pe timp de pace părea viabilă, nu a funcţionat corespunzător în ziua de 26 iunie 1941, când sovieticii, simultan , au atacat naval şi aerian Constanţa şi au forţat a Dunărea, în zona Chilia Veche. Forţele din Deltă nu au mai putut fi sprijinite de aviaţie, iar transportul trupelor în sprijinul celor atacaţi nu s-a executat. Deasemena Batalionul 15 Infanterie Marină nu a beneficiat de sprijinul de artileri din partea Diviziei 10 Infanterie.
Înzestrarea necorespunzătoare cu mijloace antitanc a unităţii de infanterie marină a făcut ca vedetele blindate sovietice să poată desfăşura acţiunile de luptă practic nestingherite.
Distrugerea legăturilor fir, în urma pregătirii de foc a artileriei sovietice, a îngreunat conducerea subunităţilor batalionului în luptă, iar distrugerea bărcilor a limitat mobilitatea acestora.
Greşelile comise în pregătirea şi conducerea luptei de către comandantul batalionului, încadrarea necorespunzătoare cu ofiţeri şi subofiţeri, calitatea necorespunzătoare a pregătirii cadrelor unităţii şi lipsa coeziunii între corpul de cadre şi trupă, sunt alte cauze ale dezastrului.
Neanihilarea elementelor de cercetare ale inamicului infiltrate în dispozituivul de apărare, care au fost sprijinite de unii locuitori lipoveni din zonă, a făcut ca bombardamentele executate de aviaţia şi artileria sovietică să fie deosebit de precise şi eficiente.[24]
- Eroii de la Chilia Veche
Parte din infanteriştii marini morţi s-au dispăruţi la 26 iunie 1944, pe timpul luptelor de la Chilia Veche, conform documentelor existente în Arhivele Naţionale Constanţa, Fondul IOVR, erau tineri din judeţul Constanţa:
– Serg. Ciucă Gheorghe – plugar,născut în 1914, Independenţa, jud. Constanţa, Regimentul Artilerie Marină, căsătorit cu Lucreţia, fără copii
– Cap.Eftimie Gheorghe – plugar, născut în 1912, Olteni, jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină,căsătorit cu Aurica, tată a doi copii – Andrei şi Mircea
– Frt. Gheorghe Nae – muncitor, născut în 1908, Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, căsătorit cu Zoiţa, tată a doi copii – Paul şi Anastasia
– Sold. Barbălan Stan – plugar,născut în 1920, Dărăbani, jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, necăsătorit, avea în întreţinere pe mama sa – Floarea
– Sold. Bălan Trandafir – plugar, născut în 1918, Bărăganu, jud. Constanţa, necăsătorit, avea în întreţinere pe mama sa – Dumitra
– Sold. Băduca Florea – plugar, născut în 1908, Eforie , jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, căsătorit cu Elena, tată a unui copil – Ion
– Sold. Cioran Gheorghe – plugar, născut în 1908, Limanu, jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, căsătorit cu Elena, tată a 4 copii – Tudora, Constantin, Elisaveta, Ilie
– Sold. Dinu Ilie – plugar, născut în 1914,Limanu, Batalionul 15 Infanterie Marină, necăsătorit, avea în întreţinere pe mama sa – Tudora
– Sold. Drăguşin Şt. Gheorghe – croitor, născut în 1917, Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, avea în întreţinere pe tatăl său – Ştefan
– Sold. Ion Vasile – muncitor, născut în 1920, Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, necăsătorit, avea în întreţinere pe mama sa – Ioan
– Sold. Mihai Ion – plugar, născut în 1917, Dumbrăveni, jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină, căsătorit cu Ecaterina, fără copii
– Sold. Roşu Gheorghe – plugar, născut în 1917, Plopeni, jud. Constanţa, Batalionul 15 Infanterie Marină,căsătorit cu Dobra, tatăl unui copil – Maria
Cu ocazia acestei confruntări militare un număr important de infanterişti marini au fost luaţi prizonieri. Printre aceştia se aflau şi următorii militari vrânceni, care au fost internaţi în Lagărul Karaganda – URSS:
– Sold. Popescu Gheorghe Ion, – mitralior, n. 1915, Odobesti, jud.Putna, capturat în Chilia Veche – Tulcea, transferat in lagar 8-09-1941, decedat 11-07-1942;
– Sold. Poslog Ion Tudorache – lunetist, n. 1914, Focsani, capturat în Chilia Veche,transferat in lagar 8-09-1941, decedat 7-06-1942;[25]
Col.(r) Remus MACOVEI
