O navă cu 90 de migranți descoperită la Constanța

O ambarcațiune în care se aflau 90 de migranți a fost descoperită de reprezentanții Poliției de Frontieră, în această dimineață, în apropiere de Constanța. Cele 90 de persoane, printre care aproximativ 20 de femei și 10 minori, vor fi aduse la ora 16.00 în Portul Constanța. Se pare că în rândul lor există și câțiva migranți aflați într-o stare de sănătate precară. Vom reveni.

UPDATE. Iată versiunea Poliției de Frontieră.

Peste 70 de persoane aflate într-o ambarcaţiune în derivă, salvate de poliţiştii de frontieră români în Marea Neagră

barcaPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea a peste 70 de persoane aflate la bordul unei ambarcaţiuni care plutea în derivă pe Marea Neagră, la aproximativ 18 mile marine de Gura Portiţei. 

În data 15.10.2014, în jurul orei 04.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi de lucrătorii Centrului Maritim de Coordonare (M.R.C.C.) din cadrul Autorităţii Navale Române să intervină pentru remorcarea unei ambarcaţiuni, care plutea în derivă pe Marea Neagra.

Poliţiştii de frontieră au intervenit de urgenţă în efectuarea unei misiuni de salvare pe mare, deplasându-se la locul indicat cu două nave ale Gărzii de Coastă, MAI 1101 de la Grupul de Nave Constanţa şi 1102 de la Grupul de Nave Sulina.

La aproximativ 18 mile marine travers de Gura Portiţei, poliţiştii de frontieră au observat o ambarcaţiune de agrement, în lungime de aproximativ 15 metri lungime, având arborat pavilionul României, pe care se aflau peste 70 de persoane, copii, femei şi bărbaţi, care nu vorbeau limba română.

Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile (vânt puternic, marea agitată 3-4 grade în larg), precum şi numărul mare de persoane aflate pe o ambarcaţiune improprie transportului, poliţiştii de frontieră au intervenit cu nava MAI 1101 pentru remorcarea în siguranţă ambarcaţiunii spre Portul Constanţa.

Din primele verificări a reieşit faptul că ambarcaţiunea plecase în urmă cu două zile de pe coasta Turciei şi la bord se află cetăţeni din Irak, Afganistan şi Siria.

La ajungerea navelor în Portul Constanţa, estimată astăzi după-amiază, poliţiştii de frontieră români vor declanşa cercetările şi procedurile specifice în astfel de cazuri.

Un cetăţean turc cercetat pentru călăuzirea a 88 de migranţi afgani, iranieni, irakieni şi sirieni pe Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pentru un cetăţean turc care a facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră, a 24 de cetăţeni afgani, 55 irakieni, 5 iranieni şi 4 sirieni care au declarat că doreau să ajungă în ţări din Uniunea Europeană.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul interceptării, în data de 15.10.2014, a unei ambarcaţiuni suspecte pe Marea Neagră, pe care se aflau 89 de persoane aflate in pericol de înec din cauza marii agitate.
Astfel, după remorcarea ambarcaţiunii în cauză, aducerea in siguranţa la mal a persoanelor aflate in ea si efectuarea procedurilor standard, persoanele adulte au fost audiate la sediul Gărzii de Coastă.
In urma audierilor, s-a stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii care era condusa de un cetăţean turc, se aflau 24 cetăţeni afgani, 55 de irakieni, 5 iranieni şi 4 sirieni, adulţi şi copii, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 39 ani. Cei in cauza au declarat ca intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre alte ţări din Uniunea Europeană.
În urma cercetărilor a mai reieşit faptul că ambarcaţiunea tip yacht, în lungime de 15 metri, a plecat în urmă cu trei zile dintr-un port situat în apropierea Istanbulului, fiind condusă de cetăţeanul turc G. Aydin, în vârstă de 51 ani.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” şi „trafic de migranţi”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 262, alin. 1, respectiv de art. 263, alin. 1 şi 2 din Cod Penal.
Cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa să îl prezinte instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
La finalizarea cercetărilor, întregul grup de migranţi din Orientul Mijlociu va intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular