Vineri, 7 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa cu privire la producerea unui incendiu, la o locuinţă, în sat Pelinul, localitatea Comana.
La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate de urgenţă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni.
La sosirea echipajelor profesioniste, din cadrul ISU „Dobrogea”, incendiul se manifesta la dormitorul locuinţei, existând pericolul propagării acestuia la celelalte încăperi ale casei. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat cu operativitate incendiul, limitând considerabil pagubele materiale.
Din nefericire, incendiul s-a soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti. În camera afectată de flăcări, forţele de intervenţie au descoperit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 55 ani. Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că, evenimentul a fost cel mai probabil provocat de un aparat de încălzit improvizat.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, recomandăm cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor, aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
– verificaţi starea de funcţionare a aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
– nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
– nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.