Consiliul Județean Constanța lucrează pentru un arestat preventiv?

Nicușor Constantinescu, președintele SUSPENDAT al Consiliului Județean Constanța, aflat în acest moment în stare de arest preventiv, continuă să-și transmită punctele de vedere către reprezentanții presei, folosindu-se în acest sens de angajații biroului de presă din CJC, lucru care este complet imoral. Nicușor Constantinescu s-a prevalat de faptul că a fost suspendat, pentru a scăpa de sancțiunea prefectului, care ar fi trebuit să-l demită de ceva vreme, pentru lipsa de activitate cauzată de boala gravă de care suferă, dar nu evită să se folosească de scaunul de președinte pe care NU-l mai deține pentru a-i informa pe jurnaliști că se simte nedreptățit de justiția din România.

Nicușor Constantinescu face apel la jurnaliști, având speranța că-i vor prezenta punctul de vedere. Îl publicăm, desigur, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Nu putem însă să nu ne întrebăm de ce arestatul preventiv Nicușor Constantinescu, un președinte SUSPENDAT de Consiliu Județean, are dreptul să folosească resursele instituției pe care nu o mai reprezintă, resurse plătite din bani publici. Stă biroul de presă al CJC la dispoziția oricărui arestat preventiv care are chef să-și exprime opiniile legate de justiția din România?

Iată punctul de vedere al lui Nicușor Constantinescu, așa cum ne-a fost transmis. 

Ma adresez dumneavoastra în speranta ca deontologia profesionala va permite sa prezentati si opinia mea, cel care sunt acuzat, atacat mediatic si arestat preventiv în ciuda faptului ca functia de Presedinte de Consiliu Judetean, sper ca nu exclude, în România statului de drept a anului 2014, prezumtia de nevinovatie acordata fiecarui cetatean român.
Va reamintesc ca, dupa ce instantele din România au dispus arestarea mea, în lipsa, în doua dosare, cu toate ca stiau situatia mea, din documentele medicale, de necontestat, puse la dispozitie de catre avocatii care ma reprezinta, am venit în tara liber si nesilit de nimeni. Am facut acest lucru în ciuda recomandarilor grupului de medici care ma tratau, astfel am considerat ca pot suporta un zbor pe distante lungi, respectiv din S.U.A. în Europa. Dealtfel nici Tribunalul Bucuresti, instanta care mi-a confirmat primul mandat de arestare preventiva nu a sustinut în motivarea deciziei faptul ca nu as fi venit singur, de buna voie. Din acest motiv contestatia mea, depusa la Curtea de Apel Bucuresti, a fost admisa, consfintind eliberarea mea definitiv si irevocabil. Instanta de apel a observat ca nu sunt probe împotriva mea si ca nici nu m-am sustras justitiei, motive pentru care mi-a fost anulat mandatul de arestare preventiva, în primul dosar. Prin urmare, în acest moment ma aflu din nou în situatia incredibila din luna august, fiind victima deciziilor contradictorii a instantelor din România, chiar daca acestea judeca în baza acelorasi documente. Practic în dosarul de la Bucuresti, s-a dispus eliberarea mea sub control judiciar, iar in cel de la Constanta sunt arestat!?
Precizez faptul ca aceste dosare au fost trimise la instanta si a început judecarea pe fond, înca un motiv pentru care nu vad mentinerea starii de arest preventiv, cea mai drastica masura de acest gen, prevazuta de noul Cod Penal. În dosarul de la Constanta, cel în care Tribunalul Constanta a decis mentinerea mea în stare de arest, acuzatia este cea de abuz în serviciu, pentru faptul ca, institutia pe care o conduc, din pozitia de Presedinte ales, a hotarât neplata unui post telefonic, în conditiile în care, acesta nu mai avea obiect, de vreme ce armata a devenit profesionista iar angajatii Cercului Militar Zonal nu mai faceau încorporari.
În final, fara a ma prevala de acest fapt, va reamintesc ca sunt bolnav de cancer, operat în Statele Unite si ca aceasta masura preventiva ma împiedica sa imi maximizez sansele de viata, cancerul de care sufar fiind unul agresiv, cu sperante de viata reduse la câtiva ani, în cazul tratarii superficiale a acestei boli.
Fiind un om politic, vreau sa le spun deontologilor, demagogilor de serviciu si politicienilor de ocazie ca abuzul în serviciu, fapta prezumtiva de care sunt acuzat, nu înseamna coruptie, eu nefiind învinuit în nici un dosar ca am pretins si am primit, vreun folos material pentru vreuna din actiunile mele în calitate de Presedinte ales al Consiliului Judetean Constanta.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular