Familie de migranţi irakieni depistată de poliţiştii de frontieră constănţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat în apropierea frontierei o femeie cu patru copii minori, cetăţeni irakieni, care intenţionau să ajungă în Germania.

În data de 15.01.2015, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Carvăn din judeţul Constanţa, au depistat cinci persoane, o femeie şi patru copii minori, care se deplasau pe jos dinspre frontieră.
Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu vorbeau limba română, persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări.
Din verificări s-a stabilit că acestea, o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu patru copii minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, două fete şi doi băieţi, sunt cetăţeni irakieni, din declaraţii rezultând faptul că intenţionau să ajungă ilegal în Germania.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.
La finalizarea cercetărilor, migranţii vor fi predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular