În urmă cu doar câteva săptămâni, copreședinții organizației Constanța a noului PNL anunțau faptul că viitorul candidat pentru Primăria municipiului va fi ales în urma sondajelor efectuate la nivelul populației. De asemenea, ni se spunea pe un ton convingător că oricare va fi candidatul ales de populație și indiferent din ce partid (PNL sau PDL) va veni acesta, reprezentanții celuilalt partid se vor așeza în spatele acestuia și-l vor susține. Vax Albina, am putea spune, dacă ținem cont de faptul că la scurt timp după aceste declarații, președintele organizației municipale a PNL (liberalii cei vechi), Robert Boroianu, a sărit peste tot ceea ce se declarase și, orbit probabil de pasul fals înapoi pe care-l face Radu Mazăre, și-a anunțat cu surle și trâmbițe, pe rețeaua de socializare Facebook, dorința de a candida la funcția de primar al orașului, dorință venită la cererea colegilor din organizația pe care o conduce.
Patronul Gepeto, Robert Boroianu, devine astfel primul care se lasă păcălit de acțiunile primarului în funcție Radu Mazăre, care, în ciuda faptului că a anunțat cu surle și trâmbițe că va renunța la funcția sa, are de gând să facă acest pas abia la începutul verii, moment în care, conform legii, nu se mai pot organiza alegeri până la termenul oficial din iunie 2016. Istețul Mazăre va rămâne astfel la controlul instituției, prin viceprimarul care va asigura interimatul în timp ce Robert Boroianu devine un fel de Mircea Geoană local. Un primar închipuit care a furat startul, fără să-și dea seama că mai are de așteptat niște luni de zile, timp în care este de-acum expus atacurilor, care vor veni cu siguranță, mai ales din interiorul partidului său.
Robert Boroianu poate astfel să strige liniștit ”Alina, dragostea mea”, la întâlnirea de astăzi cu președintele Alina Gorghiu. Cât despre Primărie, poate la anul …