Deputatul Mihai Lupu cere scoaterea din sertar a legii voucherelor de vacanță

Astăzi, 31 martie, ar fi trebuit să fie prima zi pentru emiterea în sistem online a voucherelor de vacanță. Pe site-urile instituțiilor specializate, în speță al Agenției Naționale pentru Turism, bate vântul, sistemul este ”în construcție”, în timp ce în Parlament, PSD îngreunează dezbaterea și finalizarea acestui proiect normativ vital pentru relansarea industriei românești de turism.

În calitatea mea de deputat de Constanța, nu pot să accept cum o inițiativă lăudabilă a ajuns să fie transformată într-o nouă minge de ping-pong între Guvern și Parlamentul României. Astfel, conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, dacă doar 5% dintre cei care au dreptul să primească vouchere de vacanţă le-ar fi primit de la 1 ianuarie, aşa cum prevedea inițial legea, am putea vorbi pentru acest an de 178 de milioane de euro care intră în circuitul economic.

Ţinând cont că 30% dintre români îşi iau vacanţe în sistem early booking, achiziţionându-le în perioada ianuarie-martie, pentru a putea profita de reducerile din această perioadă, industria turismului a pierdut, din calculele preliminare, în jur de 50 de milioane de euro, bani care nu au fost încasaţi pentru că, în mod ilegal, legea voucherelor nu se aplică încă. Mai mult, actul normativ nu se aplică nici măcar conform noului termen dezbătut în comisiile parlamentare din Camera Deputaților – termenul de 31 martie, ceea ce mă face să declar, cu amărăciune, că anul turistic 2015 este pierdut și că sunt șanse minime ca românii să poată beneficia în această vară sau chiar la iarnă, de voucherele de vacanță.

Ce s-a întâmplat cu acest act normativ plimbat prin sertare? De ce el nu a fost pus în aplicare așa cum prevederea Legea 94/2014 pentru aprobarea OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță? Sunt răspunsuri pe care Partidul Național Liberal și subsemnatul, în calitate de deputat, le solicit colegilor care dețin majoritatea parlamentară și în a cărei putere stă implementarea sistemului prin care românii să beneficieze de voucherele de vacanță aferente anului 2015.

Solicit Guvernului României să dispună de urgență sumele necesare funcționării sistemului online de eliberare a acestor vouchere, apreciind că banii trebuiau alocați din bugetul de stat la timpul potrivit, nu acum, în al doisprezecelea ceas, când românii se pregătesc pentru vacanța de Paști, când familiile își planifică vacanța de vară.

Cât mai avem încă turism în România, sprijinul de care această industrie are nevoie în aceste momente dificile trebuie acordat cu prioritate, având mereu în vedere numărul mare de familii din România care trăiesc din turism și agroturism, administrând unități mici și mijlocii de cazare și care își pun o ultimă speranță în voucherele de vacanță pentru a-și relansa afacerile. Și, bineînțeles, nu în ultimul rând, nu trebuie uitați beneficiarii acestui program, cetățenii care, prin lege, au primit dreptul de a se bucura de o vacanță binemeritată!

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular