Culețu mai bărbat decât Chiru. A demisionat din Parlament

Deputatul Dănuț Culețu, prim vicepreședinte al PDL Constanța, a anunțat astăzi că renunță atât la funcțiile pe care le deține în cadrul partidului cât și la calitatea sa de parlamentar.

”Nu vreau să fiu o țintă pentru adversarii politici și autorități, mai mult sau mai puțin formale, și nici o povară pentru Partidul Național Liberal al cărui membru sunt din anul 1990. În acest sens, am decis să îmi depun demisia din Parlamentul României, la fel cum am decis să dau curs noilor prevederi ale statului PNL și să mă autosuspend din funcțiile deținute în acest partid.”, a anunțat Dănuț Culețu prin intermediul unui comunicat de presă.

Demisia deputatului Dănuț Culețu vine la două luni după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub acuzația de abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, la 27 septembrie 2006, Dănuț Culețu, în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Constanţa, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a propus şi a determinat adoptarea unei hotărâri, fără a o supune la vot, validând, în mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafaţă de 656,76 hectare aparţinând Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea unor persoane care nu au făcut dovada că au deţinut terenuri pe acel amplasament.

Reamintim că în urmă cu doar câteva zile, președintele PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, a renunțat la toate funcțiile pe care le deținea în cadrul partidului, nu însă și la funcția de parlamentar.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular