Radu Mazăre și-a dat demisia din funcția de primar. Nicușor, nu vrei să ne faci o surpriză?

Radu Mazăre a decis astăzi să renunțe la funcția de primar al orașului Constanța, după 15 ani de administrație defectuoasă și complet în defavoarea orașului. Intenția demisiei era cunoscută de ceva vreme în rândul politicienilor, speculațiile dând ca dată pentru acest fericit eveniment prima zi a lunii iunie. În orice caz, demisia a venit destul de târziu pentru ca alegerile locale să nu mai poată fi organizate în acest an, Mazăre câștigând astfel mai bine de un an de zile în care să se lupte liniștit cu problemele sale penale, administrația fiind asigurată de slujitorul său de bază, Decebal Făgădău.

Cel mai probabil, Radu Mazăre a devansat demisia pe care și-o propusese pentru începutul lunii iunie, cu o săptămână, ținând cont de contextul în care are nevoie de blândețe din partea judecătorilor care vor decide dacă fostul primar al Constanței va fi trimis în arest la domiciliu.

Așadar, după 15 ani, constănțenii vor avea de-acum două motive de sărbătoare în această perioadă a anului: ziua orașului Constanța și demisia celui mai prost primar care a poposit la malul mării, în toată existența și istoria acestui ținut.

Și dacă Nicușor Constantinescu ar decide să ne facă vreo surpriză și să ne prezinte și el o demisie, atunci sărbătoarea orașului ar trebui să aibă loc în fiecare an, timp de trei zile, neîncetat. Ce zici, domnule Constantinescu, nu ne faci o surpriză plăcută?

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular