Un nou succes pentru RAJA: stație modernă de epurare la Poarta Albă

RAJA Constanța a inaugurat ieri stația de epurare de ape uzate din comuna Poarta Albă. Reabilitarea stației respectivă, efectuată cu ajutorul fondurilor europene face parte din proiectul ”Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în regiunea Constanța – Ialomița”.

De noua construcție, depășită complet din punct de vedere tehnologic până la actuala reabilitare, vor beneficia și comunele Valu lui Traian și Basarabi, capacitatea stației echivalând cu un număr de 55.000 de persoane.

Misiunea reabilitării a fost una extrem de dificilă, conform declarațiilor directorului Felix Stroe, din cauza birocrației excesive care a limitat timpul de executie al lucrărilor la numai 22 de luni. ”Deși am semnat contractul în 2010, din cauza piedicilor pe care unele Unități Teritoriale Administrative ni le-au pus, n-am avut parte nici măcar de doi ani întregi pentru a executa lucrările. Poate tocmai din acest motiv sunt foarte mândru că am reușit”, a declarat Felix Stroe.

Proiectul din care face parte reabilitarea stației de la Poarta Albă este unul extrem de complex, fiind în fapt vorba de 42 de astfel de lucrări, dintre care 28 au fost deja realizate, însumând lucrări de peste 417 milioane de lei iar restul de 14 sunt în faze avansate de execuție.

Printre proiectele realizate, directorul RAJA, Felix Stroe a evidențiat lucrările din Piața Ovidiu sau Mamaia, zone în care s-au reînnoit sisteme vechi de peste 60 de ani dar și faptul că prin lucrările RAJA, celebrele localități Corbeanca și Buftea au acum canalizare și apă potabilă, de care nu beneficiau până de curând, chiar dacă lumea le percepe ca niște comune de lux.

Felix Stroe a arătat de asemenea că RAJA S.A. este singura companie de apă din România care reușește nu doar să supraviețuiască dar și să exceleze în activitatea sa în ciuda faptului că prețul apei este al 13 lea din țară, compania constănțeană fiind și singura care nu percepe taxa meteorică, celebra taxă pe apă de ploaie.

Sursă video: http://www.tvdobrogea.ro/investitie-raja-la-poarta-alba/

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular