Management făcut cu cap. Planetariu de ultimă generație construit fără bani de la stat. Fondurile au venit din ECONOMII

Ziua de ieri a fost una importantă pentru conducerea Centrului Muzeal de Științe ale Naturii. Cenușăreasa centrului, planetariul, construcție care rămăsese la stadiul anilor 1986, atât tehnic cât și din punct de vedere al condițiilor din sala de proiecție, a fost renovat complet și inaugurat în fața reprezentanților presei. Fondurile necesare pentru construcția noului planetariu au venit din economiile pe care instituția le-a făcut, căutând prețurile cele mai bune pentru toate celelalte renovări care sunt în curs (se construiește un delfinariu nou, s-au adus animale interesante la Microdeltă iar Acvariul s-a schimbat și el vizibil).

În ceea ce privește Planetariul, acesta a fost renovat din temelii. ”Tavanul şi pavimentul au fost schimbate, pavimentul este acum în scări, ceea ce favorizează vizibilitatea. Un alt aspect este înlocuirea scaunelor tip fotoliu cinematografic, cum am avut până acum, cu scaune speciale de planetariu, înclinate la 15 grade fiindcă oamenii trebuie să se uite în sus şi trebuie să aibă un scaun corespunzător. În completarea aparatului analogic pe care l-am folosit de ani buni am achiziţionat un aparat digital cu care completăm şi pe partea ştiinţifică şi educativă oferta noastră în sensul posibilităţii examinării mai îndeaproape, mai în detaliu a obiectelor cereşti”, a povestit directorul CMSN, Adrian Bîlbă.

Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și doar 5 lei pentru copii. De asemenea, există o ofertă pentru grupurile organizate, prețul coborând până la 3 lei de persoană.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular