Chiar dacă e frig afară, Ni Ni și Chen Chen vă așteaptă în vizită. Haideți la Delfinariu!

Se spune că nimeni nu e profet în țara lui. Sau că întotdeauna omul va avea dorința ascunsă de a gusta mâncarea din farfuria celui din față, pentru că i se va părea mai atractivă. Extrapolând, probabil că lucrurile stau la fel și dacă discutăm despre locurile interesante din orașul nostru. Iar faptul că nu ne înghesuim să vizităm Delfinariul, un loc ofertant situat într-o zonă accesibilă, ne arată că așa stau lucrurile. Altfel, e greu de înțeles de ce, statistic, doar vreo câteva mii de constănțeni vin lunar să vadă delfinii, animalele de la MicroRezervație, peștii de la Acvariu sau să se bucure de spectacolele de la Planetariu. Ne-am propus însă să schimbăm această percepție, așa că astăzi vă oferim câteva motive pentru a vă determina să descoperiți Delfinariul și atracțiile pe care acesta le oferă. În schimb, ne-am dori, de la dumneavoastră, să ne spuneți, într-un comentariu, când ați vizitat ultima dată Delfinariul și ce anume v-a plăcut sau, respectiv, nu v-a plăcut.

Adrian Bilbă
Adrian Bilbă

Doctorul Adrian Bîlbă a preluat conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii într-un moment în care lucrurile se aflau într-un real impas. Poate tocmai de aceea, Nicușor Constantinescu a ales să schimbe un partener de afaceri cu un om competent, specialist în domeniul pe care avea să-l conducă.

”Am preluat conducerea Delfinariului în 2012. În acel moment se încerca implementarea unui proiect european, POFTIC, proiect în cadrul căruia nu se realizase nimic și care era la vreo patru luni distanță de faliment. Era un proiect prin care e viza modernizarea microrezervației dar fusese gândit greșit. Îmi aduc aminte că proiectantul era clar în imposibilitatea de a-l duce la bun sfârșit. În câteva luni am reușit să-l implementăm, a fost o muncă titanică, am schimbat radical totul prin acel proiect, de la construcții, modul de vizitare al parcului și animalele pe care le-am relocat”, ne-a povestit directorul Delfinariului.3__microrezervatie_constanta

La Microrezervație, doctorul Adrian Bîlbă spune că a preferat să aducă multe animale mici, pentru că fiind doctor veterinar știe ce înseamnă bunăstarea animalelor. În plus, noile legi europene sunt foarte restrictive și pun accent pentru condiții și suprafețe. Pentru un cerb ar trebui să ai 500 m2, pentru un leu 4500. Agele grădini zoologice în care priveai leul de aproape nu vor mai exista așa că Adrian Bîlbă a gândit microrezervația ca pe o microdeltă, un loc plin de păsări care să trăiască aici ca în mediul lor natural. ”Fiind și-n centrul orașului, aceasta a fost soluția cea mai la îndemână. Nu poți să aduci un elefant, ar mirosi în zonă de te-ar trăzni. Așa că am gândit totul spre un mediu al păsărilor. Am adus rațe pitice, gâște de Nil, rațe indiene, păsări de baltă pe care oamenii le pot vedea în mediul lor natural. Iarna organizăm un pasaj de trecere pentru păsările călătoare iar oamenii pot veni să observe și să hrănească aceste păsări. Sunt cel puțin trei specii de rațe sălbatice foarte frumoase”, spune Adrian Bîlbă.

Echitația. O altă noutate pe care a adus-o directorul este posibilitatea de a călări. Centrul ecvestru de la Delfinariu este singurul de acest fel din Estul României. Grajdul este unul construit după standarde europene, manejul este acoperit iar aici poți nu doar să călărești ci poți chiar practica hipoterapia. O ședință de călărit costă 5 lei pentru copii și 10 pentru adulți. ”A fost foarte greu să găsim instructori specializați în acest domeniu. Avem spectacole interesante, colaborăm cu celebrități precum Denis Ștefan și Răzvan Nedelcu. Din păcate am observat că oamenii vin mai puțin pentru plăcerea de a călări ci mai mult pentru a face SELFIE-uri pe cal, dar, e și asta o posibilitate până la urmă”, povestește amuzat Adrian Bîlbă.

cai

Planetariul nu mai e nici el ceea ce știam cu toții cândva, de pe vremurile când ne luau cu arcanul de la școală și ne duceau în vizită. Schimbările au început aici prin înlocuirea proiectorului vechi de 30 de ani cu unul nou. ”Aveam un proiector din 1988, am scăpat de el. Am schimbat tot, de la scaunele care acum sunt înclinate la 15 grade până la vopseaua de pe pereți. Am construit o estradă ca omul să vadă mult mai bine filmul. Avem pelicule în care vizitatorii pot vedea, cu ajutorul proiectorului de nouă generație, fish eye pentru proiecție pe cupole, toate planetele sistemului solar, în detaliu. De asemenea, la cerere, putem proiecta documentare special dedicate copiilor, în funcție de public.

646x404

Acvariul a fost și el modernizat și îmbogățit cu o sumedenie de specii de pești. Unii chiar din specii aflate pe cale de dispariție. Directorul este cel mai mândru de speciile de corali pe care le-a adus. ”Mergeți și vedeți speciile de morenă sau rechini, veți rămâne impresionați. Coralii pe care i-am adus sunt de asemenea superbi”, își laudă Adrian Bîlbă acvariul. O vizită aici costă doar 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copiii până în 18 ani așa că, mai mult ca sigur vom vizita Acvariul și vă vom povesti ce-am văzut într-un material separat.

Delfinariul trece și el printr-un amplu proces de schimbare. Se construiește un bazin mai mare, se instalează chiar în prezent un nou sistem de filtrare al apei și se implementează un proiect european, DELFI. Odată cu implementarea acestui proiect în Constanța vom avea cel mai interesant Delfinariu din Sud Estul Europei, bulgarii fiind mult sub condițiile oferite la noi, din toate punctele de vedere.

Așa că, acestea fiind spuse, vă invităm să vizitați Delfinariul și totodată să ne lăsați un comentariu prin care să ne spuneți părerea dumneavoastră despre acest loc. Cu bune și cu rele. Aveți cuvântul!

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular