No menu items!
No menu items!

Primăria Constanța: se acționează cu sare pe poduri. 14 arbori căzuți

După cum s-a stabilit în Comandamentul de iarnă, întrunit ieri la Primăria municipiului Constanţa, sâmbătă 16 ianuarie 2016, la orele 24.00, toate cele 21 de maşini cu lamă şi cele 8 sărăriţe erau pregătite pentru intervenţie în cele 9 locaţii din oraş.

Întrucât nu a nins, pe teren au acţionat doar sărăriţele, împrăştiind material antiderapant în zona podurilor, a sensurilor giratorii şi a zonelor în pantă.

Sâmbătă şi duminică, la dispeceratul Primăriei municipiului Constanţa (tel. 0241 550055) au fost anunţate 14 cazuri de arbori sau crengi doborâte de rafalele de vânt.

Toate aceste cazuri au fost rezolvate prompt de Serviciul Spaţii Verzi din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, fără intervenţia echipajelor de pompieri sau ISU.

Pe bd. Tomis un tei înalt a blocat circulaţia, iar pe str. Arcului lângă blocul A8, o creangă s-a rupt şi a spart luneta unui autoturism.

La ora transmiterii comunicatului tot materialul lemons a fost îndepărtat, circulaţia realizîndu-se în condiţii normale.

Vântul puternic a doborît şi 9 benere publicitare, bradul decorativ din Piaţa Ovidiu şi câteva instalaţii electice. Toate acestea au fost strânse de firmele care le-au montat.

De asemenea un semafor doborât de vânt la intersecţia de la Casa de Cultură, a fost înlăturat de pe carosabil.

Defecţiunile panourilor electrice de pe str. Siretului şi Th. Speranţia, au fost remediate de reprezentanţii ENEL.

Pentru că s-au anunţat rafale de vânt puternic şi temperaturi în scădere, toate utilajele firmei de deszăpezire sunt pregătite să intervină.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular