Primăria Constanța: Autospecialele cu lamă acționează pe principalele bulevarde

Întrucât duminică, 17.01.2016, lapovița s-a transformat în ninsoare, în jurul orelor 18.00, cele 8 sărărițe au început să împrăștie materialul antiderapant în tot municipiul.

În jurul orelor 23.00, cele 21 de autospeciale cu lamă au ieșit din dispozitiv pe principalele bulevarde pentru îndepărtarea zăpezii.

Cu utilajele sus menționate s-a acționat duminică noapte și luni dimineață, pe principalele bulevarde, pe străzile adiacente unităților de învățământ școlar, la Autobaza principală RATC , în zona podurilor, sensurile giratorii și variantei Aurel Vlaicu.

Precizăm că la ora transmiterii comunicatului autospecialele cu lamă sunt  pregătite, în cele 9 locații de intervenție, iar în cazul în care stratul de zăpadă depășește 15 cm vor acționa imediat.

În prezent, 80 de lucrători acționează în oraș pentru degajarea trecerilor de pietoni, stațiilor RATC, Spitalului Județean și intrările în principalele instituții publice.

La Dispeceratul permanent al Primăriei municipiului Constanța ( 0241/ 55.00.55) s-au primit mai multe sesizări ale cetățenilor privind întreruperea iluminatul public pe: b-dul I.C.Brătianu ( zona Palas), str. Constantin Brătescu ( între b-dul Tomis și str. Mihai Viteazu), str.Lanului, str. Merișor, str. Caraiman (Bl. PF 6), zona Peninsulă, B-dul 1 Mai ( zona Gară), B-dul 1 Mai cu intersecția Theodor Aman și B-dul Mamaia.

Problema majoră este în zona Palas unde echipele Enel lucrează la remediarea avariei la linia de tensiune medie.

În intersecția dintre strada Pandurului cu Șoseaua Mangaliei și în cea dintre bulevardul Mamaia cu strada Mihai Viteazu semafoarele doborâte de vânt au fost înlocuite și repuse în funcțiune. De asemenea, s-au reparat semafoarele amplasate în intersecția străzilor 1 Decembrie și Traian.

Arborii doborâți de vânt pe străzile Ion Nenițescu  nr. 19, Labirint, Aleea Daliei nr. 24, au fost îndepărtați de către echipele Serviciului Spații Verzi din Primăria municipiului Constanța.

La Centrul de primire pentru persoanele fără adăpost, situat pe strada Soveja, nu există persoane care au solicitat direct sau au fost trimise de Spitalul Județean Constanța.

Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze în locuri care ar îngreuna intervenția utilajelor de deszăpezire, să limiteze pe cât posibil deplasările pe drumurile publice cu autoturismele proprii.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular