RAJA a pus în funcțiune primele 11 fântâni arteziene din municipiul Constanța

SC RAJA SA a preluat la începutul acestei luni, de la Primăria Constanța, întreținerea și reabilitarea fântânilor arteziene din municipiu și din stațiunea Mamaia. Având în vedere, timpul foarte scurt, dar și starea tehnică a unor obiective, anul acesta fântânile vor fi reparate doar din punct de vedere tehnic (instalații și pompe), urmând ca la sfârșitul sezonului estival, toate obiectivele să intre într-un amplu proces de reabilitare.

În urma eforturilor depuse, 11 dintre fântânile arteziene din oraș, respectiv: Fântâna din fața Muzeului de Artă, Bazinul “Cascadă” și Bazinul “Pescarii” din zona Faleză Cazino Constanța,  fântâna din Parcul Teatrului „Oleg Danovski“, fântâna din Parcul Tomis II, bazinul de apă din Parcul Casei de Cultură, fântâna din zona Dacia, bazinul ornamental de la hotel Sulina (staţiunea Mamaia), bazinul ornamental de la hotel Meridian (staţiunea Mamaia), fântâna din Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia și fântâna din parcul Far au fost puse în funcțiune. Lucrările au constat în repararea instalațiilor electrice, a pompelor, a țâșnitorilor și a sistemelor de alimentare cu apă, dar și în igienizarea bazinelor.

Pentru sezonul estival următor, SC RAJA SA va efectua reparații capitale la  nivelul acestor obiective, cu refacerea hidroizolației, a finisajelor și a elementelor structurale, activități de îmbunătățire a eficienței pompelor de recirculare a apei, a sistemelor de filtrare și de refacere a instalațiilor de iluminat.

În perioada următoare, echipele RAJA care lucrează la întreținerea și reabilitarea acestor fântâni, vor pune în funcțiune și bazinul din zona Policlinicii II.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular