Vino la Constanţa, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanța! Orice tânăr actor, student sau absolvent poate participa!

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a, vă invită la mare, soare şi teatru independent. Fie că sunteţi studenţi, fie absolvenţi, fie că vreţi să fiţi voluntari şi să faceţi parte din efervescenţa şi nebunia organizării unui festival de teatru, fie că doriţi să urcaţi pe scenă, tinereţea este binevenită pe litoral în perioada 2 – 9 septembrie 2017.

FITIC este un eveniment deschis tuturor tinerilor actori curajoşi, care au înţeles că arta efemerului, a emoţiei şi a măştii trebuie să aibă propriu-i templu, fără piloni, socluri şi reţete predestinate, precum vina tragică. Această artă, ai cărei ucenici sunt tinerii independenţi, se nutreşte din realitatea imediată, nu întotdeauna plăcută, însă aplicată social, o realitate dimensionată de curajul de a dărâma convenţiile şi de a construi o altă înţelegere a lucrurilor care ne înconjoară. Această artă a teatrului imediat corespunde întru totul noilor cerinţe ale prezentului, sub toate aspectele: actor, text, regie, tehnică scenică.

FITIC este vocea independentă a artei prezentului, cu orizonturi deschise şi viziuni largi. Alegerea Constanţei ca oraş al primei desfăşurări a acestui festival nu a fost deloc întâmplătoare, marea fiind singurul fundal posibil pentru acest tip de concept teatral. Ajuns acum la ediţia a II-a, FITIC vă propune noi provocări.

 

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2017 are, începând din acest an, cinci secţiuni:

–       Spectacole de teatru independent

–       Spectacole de teatru-dans

–       Concurs de dramaturgie contemporană

–       Concurs dedicat tinerilor actori şi studenţi

–       Concurs afişe de teatru

 

La fiecare dintre aceste secţiuni, înscrierile se fac până pe 20 iulie 2017. În intervalul 21 – 30 iulie 2017 se realizează preselecţia, iar anunţarea câştigătorilor are loc pe 1 august 2017. Cei aleşi vor primi o invitaţie oficială de a intra în concurs.

Pentru a intra în etapa de preselecţie trebuie să completaţi formularul de înscriere de pe site, www.fitic.ro. Materialul filmat trebuie să aibă o durată cuprinsă între 10 şi 15 minute.

 

            Spectacole de teatru independent

În această secțiune se poate înscrie orice companie de teatru independent, din țară sau străinătate. Se vor oferi următoarele premii: cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol. 

            Spectacole de teatru-dans

La această secțiune se pot înscrie companii de teatru, producători de spectacol de teatru-dans, tineri coregrafi și dansatori. Premiile se vor acorda pentru: cel mai bun artist, cel mai bun coregraf, cel mai bun spectacol.

 Concursul de dramaturgie contemporană

În ce priveşte Concursul de dramaturgie contemporană, piesele trebuie să aibă minimum 45 de pagini (Arial 12, la un rând), să nu fi fost jucate şi să nu fi participat la vreun concurs până acum. Tema propusă pentru această ediție este ARTA IUBIRII. Autorul îşi asumă întreaga răspundere pentru aceste condiţii, precum şi drepturile de autor în integralitate. Piesa câştigătoare va fi prezentată în cadrul Galei de premiere a FITIC, în data de 9 septembrie 2017. Cu acordul autorului, piesa poate fi publicată în ziarul festivalului şi montată în ediţia viitoare a fetivalului, intrând, astfel, în “Generaţia Independenţilor” (club exclusivist al FITIC).

 

Concurs dedicat tinerilor actori și studenți

La această secţiune pot participa studenți din anul II și III, precum și absolvenți din ultimii trei ani. În cadrul Concursului dedicat tinerilor actori și studenți vor exista două secțiuni: Individual și Grup. Tema propusă pentru această ediție este ARTA IUBIRII.

În cadrul Concursului se vor oferi următoarele premii:
1. La secțiunea Individual – cel mai bun actor, cea mai bună actriță,
2. La secțiunea Grup – cea mai bună trupă

 

Concurs afişe de teatru

După cum bine ştiţi, arta de a gândi şi realiza un afiş de teatru este una specială. Puteţi participa la concurs cu un afiş realizat de dumneavoastră în cursul anului universitar 2016/ 2017 (adică începând din luna octombrie a anului trecut) sau puteţi gândi un afiş special pentru FITIC 2017, care să aibă ca temă ARTA IUBIRII. Ca surse de inspiraţie, vă propunem poemele lui Ovidius Publius Naso, dar acestea nu sunt obligatorii. Afişul trebuie să poată fi imprimat pe dimensiunile unui A3 şi poate fi realizat individual sau în grup. Participanții pot trimite unul sau mai multe afișe. Textul afișului poate fi în limba română sau engleză, iar el trebuie să conțină siglele organizatorilor și să fie prezentat în format electronic (jpg, tiff, pdf, bmp). După ce lucrările vor fi jurizate, organizatorii vă vor pune la dispoziție siglele necesare.

Scrie pe blog!

În secţiunea „Blog” de pe site-ul fitic.ro se pot publica texte despre teatrul independent, despre piese sau actori sau pur şi simplu „panseuri” inspirate despre situaţia actuală a artistului tânăr. Nu vă sfiiţi!

Vrei să fii voluntar la FITIC? Stai gratis la mare!

Eşti tânăr, vrei să experimentezi, ai curaj şi te simţi ca acasă în lumea artei? Atunci trebuie să vii la Constanţa, ca voluntar la FITIC! Organizatorii îţi oferă cazare gratuită la mare începând din data de 28 august 2017 şi până pe 9 septembrie. Voluntarii trebuie să lucreze cu organizatorii în toată această perioadă. Programul va fi pus la dispoziţie la sosirea în Constanţa.

Avantaje? Este simplu: vei intra într-o lume care împărtăşeşte aceleaşi valori, vei vedea zeci de spectacole de teatru independent, îţi vei face prieteni din toată ţara, vei avea parte de un training gratuit în ceea ce priveşte organizarea unui festival de teatru, vei cunoaşte marii actori ai momentului şi o echipă excepțională, cu multă experienţă în domeniu.

Pentru mai multe detalii despre voluntariat, organizare şi participarea la concursuri, vizitaţi fitic.ro.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular