Sunset Sea-mphony se mută la Delfinariu. Spectacol pe ritmuri simfonice

Proiectul Sunset Sea-mphony 2017 și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vă propun o experiență cu totul inedită: un spectacol cu delfini pe ritmuri simfonice.

„Orchestra Bigg Dimm a’Band, din Cluj, va cânta vineri, de la ora 15.00, chiar în timpul unui spectacol al delfinilor. Suntem încântați de acest lucru și suntem siguri că va fi o experiență inedită atât pentru spectatori, cât și pentru delfini”, a declarat Georgiana Rusu, organizatorul proiectului Sunset Sea-mphony 2017.

„Am reacționat pozitiv și bucuros la propunerea celor de la Sunset Sea-mphony de a performa la o reprezentație de prânz de la Delfinariul din Constanța. Suntem într-o încăpere nouă, reabilitată de consiliul Județean Constanța printr-un proiect european. Avem condiții foarte bune de vizitare, de reprezentații, chiar dacă este caniculă. Avem o încăpere foarte bine climatizată. Sunt curios să văd reacția copiilor, prezenți de obicei în număr mare la Delfinariu, la muzica simfonică, educativă, cultă. Se leagă de programul nostru educativ, prin care transferăm interesul și grjia noastră față de animale, responsabilitatea noastră față de biodiversitate. Muzica simfonică poate că realizează niște deschideri suplimentare de porți sufletești în ceea ce privește legătura omului cu aceste frumoase mamifere marine”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Proiectul „Sunset Sea-mphony 2017” a debutat sâmbătă, 29 iulie, pe faleza Cazinoului din Constanța. Concertele vor continua zilnic, până pe 27 august.

„Am creat acest proiect pentru că noi suntem convinşi că oraşul Constanţa are nevoie de evenimente culturale de calitate. Îi asigurăm pe constănţeni şi pe turişti că vor urmări spectacole deosebite şi mulţumim pe această cale Primăriei Constanţa pentru încrederea în acest proiect şi pentru finanţarea acordată. Concertele la apus de soare, la malul mării, în aer liber, reprezintă un eveniment inedit atât pentru iubitorii muzicii clasice cât şi pentru cei care preferă genuri diferite, de exemplu pop-rock”, a declarat managerul proiectului, Georgiana Rusu.

Repertoriul concertelor este variat, accesibil pentru publicul larg şi cuprinde piese celebre de muzică simfonică precum şi adaptări pentru interpretarea cu instrumente clasice ale unor melodii cunoscute, evergreen-uri, hit-uri pop-rock româneşti şi străine, cântece cunoscute de muzică populară românească sau melodii celebre de pe coloana sonoră a filmelor. Pentru o cât mai mare diversitate muzicală, au fst stabilite mai multe repertorii distincte a câte 60 de minute, care vor fi prezentate fără ca programul să fie acelaşi.

Proiectul este organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. şi este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, cu suma de 334.800 lei. Partener oficial este Dobrogea TV.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular