No menu items!
No menu items!

Sunset Sea-mphony 2017 a ajuns la final. Se pregătește ediția 2018

Sunset Sea-mphony 2017 a ajuns la final. Ultima reprezentație va avea loc duminică, 27 august 2017, pe faleza Cazinoului din Constanța. „Ne pare foarte rău că se termină. Au fost săptămâni pline de emoție, pline de lacrimi. Au fost mulți oameni care ne-au mulțumit din suflet pentru ce am făcut. Ne așteptam să placă, să fie un eveniment la care oamenii să se oprească, dar nu ne-am așteptat să fie oameni care să vină seară de seară”, a spus Georgiana Rusu, organizatorul evenimentului. „A fost o lună grea, dar foarte frumoasă. Ne bucurăm că am putut să aducem un strop de bucurie în sufletul constănțenilor și turiștilor. Cel mai mult ne-a impresionat legătura care s-a creat între orchestră și public”, a declarat Sebi Pătrunjei, coordonator activități în cadrul proiectului. „Mulțumim tuturor celor care au pus umărul pentru realizarea acestui eveniment, de la oamenii minunați din orchestră, la dirijorul Răzvan Metea, finanțatorului, voluntarilor și, nu în ultimul rând, publicului”, au spus cei doi. Deși a fost greu, organizatorii se gândesc deja la Sunset Sea-mphony 2018. Au fost impulsionați și de faptul că sute de oameni au strâns semnături pentru ca un eveniment asemănător să aibă loc și vara anului viitor. Pe parcursul acestei luni, pe lângă concertele desfășurate în fiecare seară, membrii orchestrei simfonice Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj – Napoca au oferit iubitorilor de muzică și un picnic simfonic, dar au cântat și într-un spectacol la Delfinariului din Constanța. Sunset Sea-mphony 2017 este un proiect organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, cu suma de 334.800 lei. Partener oficial este Dobrogea TV.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular