Aurel Presură, noul director RAJA și-a prezentat strategia. Consolidare, dezvoltare și proiecte de 60 milioane euro

Noul director RAJA, Aurel Presură, a organizat o conferință de presă, pentru a prezenta strategia sub semnul căreia se va desfășura activitatea instituției, pe termen mediu și lung.

Asistat de mai mulți primari din județul Constanța dar și de președintele Consiliului Județean, Aurel Presură a explicat că în perioada 1998 – 2016, SC RAJA SA a reușit să implementeze 4 mari proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de aproximativ 400 milioane euro.

Prin amabilitatea conducerii RAJA, putem să vă prezentăm detaliat programele implementate, investițiile făcute și mai ales utilitatea acestora.

1.1 MUDP II (Programul de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale) – derulat în perioada 1998 – 2002, proiectul a avut o valoare de 38 milioane USD.

Obiective:

Reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în judeţul Constanţa, monitorizare şi contorizare pentru consum;

Reabilitarea staţiei de pompare “Călăraşi”, a staţiei de tratare şi a rezervoarelor de înmagazinare;

Reabilitarea reţelei de canalizare în judeţul Constanţa şi a staţiei de epurare Constanţa Sud.

1.2 LSIF (Realizarea Infrastructurii pe Scară Largă) – derulat în perioada 2001 – 2002, cu o valoare de 4 milioane Euro.

Obiective:

Reabilitarea Liniei nămolului din cadrul staţiei de epurare Mangalia

Alinierea la standardele europene de mediu

1.3 ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare) – derulat în perioada 2002 – 2010, cu o valoare de 73 milioane Euro

Obiective:

Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare Constanţa Nord

Conducte de descărcare în mare aferente staţiilor de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud

Reabilitarea staţiilor de pompare ape uzate şi a reţelei de canalizare în Constanţa

Extinderea Staţiei de epurare Eforie Sud

1.4 Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) – derulat în perioada 2010 – 2016, cu o valoare de 289 milioane Euro.

În cadrul POS Mediu au fost implementate 5 mari proiecte:

Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa;

Reabilitarea Staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud;

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța – Ilfov;

Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, judeţul Constanţa;

Executarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa.

Investițiile cuprinse în cele 5 proiecte au vizat 25 UAT-uri din 3 județe ale țării (Constanța, Ialomița și Ilfov) și au constat în:

354 km rețea de apă

471 km rețea de canalizare

81 stații de pompare

14 stații de epurare

Revenind în prezent SC RAJA SA pregătește un amplu proiect în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Programul are drept scop conformarea la Directivele europene privind calitatea apei destinată consumului uman (98/83/CE) și epurarea apelor uzate orășenești (91/271/EEC). Totodată, POIM oferă soluții pentru evitarea de către Unitățile Administrativ-Teritoriale, ce fac obiectul investițiilor, a unor penalități, în eventualitatea declanșării procedurii de infringement împotriva României. Astfel, prioritizarea investițiilor în aria proiectului ține cont de angajamentele asumate de România prin Tratatul de Aderare.

Proiectul vizează investiții în 85 de localități din aria de operare a companiei, ce includ:

687 km rețele de apă

267 km conducte de aducțiune

420 km rețea de distribuție

44 surse de apă

48 stații de tratare a apei

43 rezervoare

46 stații de pompare apă potabilă

576 km rețele de canalizare

444 km rețele de canalizare

132 km conducte de refulare

138 stații de pompare

6 stații de epurare

1 stație de valorificare a nămolului

Cu o valoare estimată la 592 milioane Euro, acesta va fi de departe cel mai amplu proiect de infrastructură de apă și canalizare promovat vreodată în România, și unul dintre cele mai mari la nivel european.

Până la această dată au fost realizate studiile de teren necesare, au fost obținute avize și acorduri și a fost elaborat Studiul de fezabilitate. Dezvoltarea aplicației de finanțare se află într-un stadiu avansat, fiind estimată finalizarea acesteia până la sfârșitul anului 2017. Astfel, odată cu punerea la dispoziție de către Unitățile Administrativ-Teritoriale a amplasamentelor necesare investițiilor, se întrunesc condițiile ca acest proiect, de importanță națională și europeană, să poată demara în prima parte a anului 2018.

Sistemele de alimentare cu apă ale localităților Albești, Pecineaga, Dulcești, Biruința, Eforie Sud, Tuzla, Costinești, Topraisar, 23 August, Moșneni, Mangalia și stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, localitățile: Limanu, Vârtop, 2 Mai, Vama Veche, Arsa sunt dezvoltate în jurul următoarelor surse de apa brută: Albești, Vârtop, Pecineaga, Dulcești și Biruința.

Dezvoltarea urbană din ultimii ani, în această zonă, a dus la creșterea semnificativă a necesarului de apă și astfel a apărut necesitatea găsirii unei soluții alternative pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei de sud a litoralului, soluție denumită Sistemul Regional Constanța. Practic, acest proiect ambițios presupune reabilitarea și extinderea sistemului interconectat de alimentare cu apă potabilă Litoral.

Astfel, se propune realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă având ca sursă principală de apă sursa Medgidia, completată cu un aport de debit din sistemul de alimentare Constanța. Debitul provenit din sistemul de alimentare Constanța este dat de efectul de reducere a pierderilor de apă din Constanța ca urmare a măsurilor de reabilitare implementate în acest sistem. În urma acestei investiții vom asigura debitele necesare pentru alimentarea cu apă a localităților din sudul județului Constanța. Mai mult, pentru zona vizată se va asigura astfel o dublă alimentare cu apă, consumatorii din sudul județului beneficiind de continuitatea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și în cazul unor avarii la magistralele de apă.

Principalii indicatori tehnici ai investiției propuse sunt:

Reabilitare și automatizare foraje existente de adâncime mare – 4 buc

Conductă de aducțiune – tronson nou – 97,297 km

Conductă de aducțiune – reabilitare tronson existent – 14,603 km

Subtraversări canale, cursuri de apă, linii CF, drumuri naționale și județene prin pipe-jacking – 40 buc

Subtraversări canale, cursuri de apă, linii CF, drumuri naționale și județene prin foraj orizontal – 7 buc

Supratraversări canale – 2 buc.

Reabilitare rețele în incinta stațiilor de tratare/ gospodăriilor de apă existente – 0,54 km

Stații noi de electro-clorare – 1 buc

Reabilitare rezervor– 1 buc

Reabilitare stații de clorare existente– 1 buc

Reabilitare și echipare stații de pompare existente – 2 buc

Echipare stații de pompare existente – 1 buc

Stații noi de pompare cu hidrofor– 1 buc

Valoare investiției pentru realizarea Sistemului Regional Constanța este de aproximativ 60 milioane Euro.

Pentru asigurarea cu apă potabilă din suRse de mare adâncime, în cadrul POIM s-a prevăzut și inființarea sistemului de alimentare cu apă Plopeni, cu sursa de apă la Plopeni, în lungime de aprox. 35 km. Sistemul va deservi următoarele localități: Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani și Fântâna Mare.

Schema generală a sistemului de alimentare cu apă care alimentează cele 7 localități cuprinde extinderi de Gospodării de Apă, stații de tratare noi, rezervoare noi și reabilitate, reabilitări și extinderi de rețele de distribuție, inclusiv aducțiunea care leagă întreg sistemul.

Valoarea investiției este de aproximativ 7 milioane Euro, cu termen de finalizare în 24 luni de la semnarea contractelor de lucrări.

 

 

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular