Reprezentanții Primăriei Constanța reușesc să ne smulgă un zâmbet de la primele ore ale săptămânii. Un comunicat venit din partea instituției respective ne anunță că se organizează concurs pentru ocuparea mai multor funcții publice. Iată anunțul:
Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd. Tomis nr. 51 pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante în cadrul Direcției Tehnologia Informației și Relații Publice, astfel:
1. Serviciul Centrul de Informare pentru cetățeni:
– inspector clasa I, grad debutant (1 post). Condiţii: – studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea ştiinţe administrative, juridice, inginerești, comunicare și relații publice;
– cunoştinţe operare calculator folosind tehnici standard de procesare – nivel bază ( Word, Excel) atestate cu diplomă sau certificat de absolvire;
2. Compartiment Relații publice:
– inspector clasa I, grad debutant (2 posturi). Condiţii: – studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea ştiinţe administrative, juridice, inginerești, comunicare și relații publice;
– cunoştinţe operare calculator folosind tehnici standard de procesare -nivel bază (Word, Excel) atestate cu diplomă sau certificat de absolvire;
Proba scrisă se va desfăşura în data de 09.02.2018, ora 10:00, iar interviul candidaţilor admişi la data de 13.02.2018, ora 14:00. Dosarele de înscriere se depun în perioada 08-29.01.2018, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, camera 218. Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Date de contact: tel. 0241/488137, fax 0241/488147, e-mail resurse.umane@primaria-constanta.ro
Așadar, un absolvent de studii superioare de litere sau filologie nu poate participa la concursul organizat de Primăria Constanța, însă un inginer, da. Încă una din isprăvile Primăriei pe care le putem încadra la categoria ”noaptea minții”. Interesant și faptul că Primăria vrea pentru departamentul comunicare oameni care pot fi ingineri sau avocați dar nu emite pretenții legat de limbile străine pe care un candidat serios ar trebui să le cunoască.