No menu items!
No menu items!

Claudiu Palaz cere destituirea prefectului de Constanța

Partidul Mișcarea Populară, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, a înștiințat instituțiile abilitate ale statului, respectiv Agenția Națională de Integritate și Ministerul Afacerilor Interne, asupra situației prefectului județului Constanța, Ioan Albu, care încalcă prevederile Legii 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.

Astfel, așa cum reiese dintr-un articol publicat în presa locală, sus-numitul deține funcția de membru PSD și președinte al ”Departamentului pentru politici de mediu, agricultură şi dezvoltare rurală” din cadrul aceluiași partid.

Conform art. 17 din Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, ”prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică”.

”Am solicitat dispunerea unui control și aplicarea măsurilor care se impun în cazul de față, considerând a fi ilegal ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să facă parte dintr-un partid politic, oricare ar fi el. Nu am cerut lucruri imposibile, ci respectarea legii”, a declarat Claudiu Palaz.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular