Lecția britanică pentru primarul Decebal Făgădău

Colegul Dragoș Ionescu se lovește, de ceva vreme, datorită afacerilor cu care se ocupă în Londra, de modul în care britanicii au înțeles să-și construiască societatea. Zilele trecute mi-a oferit un mic exemplu care arată că suntem la ani lumină distanță de Marea Britanie.

Povestea nu e deloc complicată și se referă la modul în care englezii abordează situația oamenilor săraci. Absolut fiecare antreprenor care se decide să ridice un bloc de locuințe în Anglia este obligat ca la finalizarea construcției să predea unul sau mai multe apartamente (în funcție de mărimea proiectului) către administrația locală. În schimb, antreprenorul este scutit, la înțelegere cu municipalitatea, de un anumit cuantum din taxele pe care le-ar datora orașului pentru construcția apărută.

Ce face Primăria cu apartamentul recent dobândit? Îl oferă unei familii aflate într-o situație socială dificilă. Unei familii de oameni săraci.

De ce procedează administrația locală din Londra în felul acesta? Pentru că au înțeles că șansa unor astfel de oameni, plasați între familii normale, de a se reintegra în societate, este cu mult mai mare. Și mai ales pentru că, în timp, au ajuns să înțeleagă că a separa săracii în cartiere de tip ghetou presupune a aplica acestora un tratament DISCRIMINATORIU, injust și incorect.

“Scopul programelor sociale este tocmai incluziunea. Societatea plătește pentru ca toți cetățenii să aibă un tratament egal cu ceilalți. Fie că bagi banii într-un cartier social, fie că alegi să scutești de taxe un dezvoltator imobiliar, costurile sunt similare. Desigur se poate face un studiu de fezabilitate în acest sens pentru fiecare UAT în parte. Însă ideea izolării, construirii unor așa zice campusuri sociale este efectiv contrară oricârui concept de incluziune. Mai rămâne să tragem și un gard la marginea cartierul de containere și deja ne apropiem de imaginea mărețelor realizări ale nazismului. Cum să bagi banii din contribuții (locale sau fonduri europene) în așa ceva și să ai impresia că faci un bine societății?. Dacă mâine un turist ajunge din greșeală în campusul social Henri Coandă, din frumosul nostru oraș, și întreabă ce este cu acest cartier, noi ce o să-i răspundem? Păi aici trăiesc săracii orașului. Ne-am gândit să băgăm mizeria sub preș”, se întreabă retoric, Dragoș Ionescu. Și are dreptate.

coanda1

Pentru că în Constanța continuă construcția de blocuri făcute din containere. Continuă construcția de cartiere de tip ghetou, pe care nimeni nu vrea să le traverseze, nimeni nu le vrea în vecinătate. Cartiere în care copiii născuți n-au șanse la o societate normală, n-au șanse la o viață corectă, devenind victime ale anturajului și cel mai probabil viitori infractori.

Mazăre a separat orașul în Constanța bogaților și Constanța săracilor. Decebal Făgădău nu se abate de la acest mod de a gândi.

E timpul, domnule primar, să învățați din experiența orașelor mari și să schimbați ceva din mentalitatea greșită cu care se construiește Constanța în acest moment. Altfel, sunteți vinovat de viitorul sumbru pe care-l oferiți copiilor din Constanța.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular