Polițiștii locali acționează atât din oficiu, cât si la solicitarea cetățenilor pentru combaterea încălcării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum și a menținerii curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.
Astfel, la data de 18.04.2018, în intervalul orar 06.00- 22.00, lucrătorii instituției au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre Bulevardul Aurel Vlaicu, Aleea Umanității, Aleea Egretei, Bulevardul Tomis, Strada Dumitru Lemnea, Șoseaua din vii, Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, Strada Pelicanului, Strada Arcului, Aleea Orhideelor, Strada Brândușelor, Aleea Stadionului, Bulevardul 1 Mai, dar și Faleza Cazinoului și în parcurile constănțene.
De asemenea, s-au efectuat activități privind: depistarea conducătorilor atelajelor hipo și care se deplasează pe raza municipiului Constanța, identificarea persoanelor care apeleză la mila publicului, verificarea persoanelor care dețin animale de companie, câini periculoși ori agresivi, cât și pentru nerespectarea normelor privind salubritatea ori desfășurarea activităților de picnic.
Tot, în data de 18.04.2018, polițiștii locali în colaborare cu reprezentanții RATC-ului au efectuat activități de verificare a persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun și dacă aceste persoane dețin sau nu titlu de călătorie valabil.
Pe parcursul activităților întreprinse de către lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală au fost aplicate 33 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.450 lei după cum urmează:
H.C.L nr. 184/2013 – art.5 , pct.2 – răscolirea gunoiului din containere- Aleea Egretei – 1 sancţiune / 1 x 200 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art.9 , pct. 38 – autoturism staționat pe spaţiul verde – Alee Parc Tăbăcarie- 1 sancţiune / 1 x 400 lei
Legea nr. 61/1991 R- art.2, pct.3 – apelarea la mila publicului – Bd. Aurel Vlaicu/Bd.Tomis -1 sancţiune / 1 x AV
H.C.L nr. 184/2013 – art.5 ,pct.2 – răscolirea gunoiului din containere – Str. Dumitru Lemnea – 1 sancţiune / 1 x 200 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art.5 , pct 4 – aruncarea de hârtii pe domeniul public -Parc Tabacarie – 1 sancţiune / x 600 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art.5 , pct.4 – aruncarea de hârtii pe domeniul public- Parc Tăbăcarie – 1 sancţiune / x 200 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art.5 pct. 4 – aruncarea de hârtii pe domeniul public – Parc Tăbăcarie – Zona Gravity Park – 1 sancţiune / x 200 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art. 15. pct. 2 – plimbarea câinilor fără lesă pe domeniul public – Parc Tabacarie – 1 sancţiune / x 250 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art. 15, pct. 2 – plimbarea câinilor fără lesă pe domeniul public- Parc Tabăcărie – 1 sancţiune / x 600 lei
H.C.L nr. 184/2013 – art.15 , pct. 2 – plimbarea câinilor fără lesă pe domeniul – Faleză Casino – 1 sancţiune / x 500 lei
Legea nr. 54/2012 – art.7 , lit. q – desfăsurarea activităţilor de picnic înafara locurilor special amenajate – Aleea Stadionului – Stadion Rugby “Cleopatra” – 1 sancţiune / x 1000 lei
Legea nr. 54/2012 – art.7 , lit. q – desfăsurarea activităţilor de picnic înafara locurilor special amenajate – Cartier Henri Coandă – 1 sancţiune / x 1000 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct. 23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice- Str. Şoseaua din vii – 1 sancţiune / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct. 23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice – Barbu Ștefănescu Delavrancea – 1 sancţiune / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice – Str. Pelicanului – Aleea Egretei – 1 sancţiune / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice – Strada Arcului – zona unui centru comercial – 1 sancţiune / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice- Stadion Cleopatra – 2 sancţiuni / x 200 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 ,pct.23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice -Aleea Orhideelor – 1 sancţiune / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art. 2 , pct.23 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice – Faleza Casino – 3 sancţiuni / x 100 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct. 25 – tulburarea liniştii locuitorilor – Parc Tăbăcarie – Zona Gravity Park – 1 sancţiune / x 200 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.25 – tulburarea liniştii locuitorilor – Str.Brânduşelor-Parc Tăbăcarie – 2 sancţiune / x 200 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.31 – refuzul persoanei de a se legitima – Parc Tabacarie -1 sancţiune / x 250 lei
Legea nr. 61/1991 R – art.2 , pct.31 – refuzul persoanei de a se legitima – Parc Tabacarie – 1 sanctiune / x 200 lei
Legea nr. 92/2007 – art.45 , alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – Bd. Tomis – Macul Rosu – 1 sanctiune / x AV
Legea nr. 92/2007 – art.45 , alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – -Bd. Tomis – Macul Rosu – 2 sanctiuni / x 100 lei
Legea nr. 92/2007 – art.45 , alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – – Bd. Tomis – Macul Rosu – 1 sanctiune / x 50 lei
Legea nr. 92/2007 – art.45 , alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – – Bd. 1 Mai – Macul Rosu – 2 sanctiuni / x 100 lei
Legea nr. 92/2007 – art.45 , alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – Stadion Port – 3 sanctiuni / x 50 lei
Pe această cale facem apel la constănțeni să se alăture demersurilor întreprinse de către Direcția Generală Poliția Locală în ceea ce privește acțiunea de ecologizare desfășurată la nivelul municipiului Constanța și să respecte normele legale în vigoare în ceea ce privește curățenia și protecția mediului.