Primarul Vrabie și consilierii M10 s-au opus transparenței. Restul consilierilor au reușit să impună proiectul

Consilierii locali PNL din Medgidia au inițiat un proiect de hotărâre prin care administrația locală se obligă să publice, zilnic, plățile efectuate de Primărie. Proiectul, pe care liberalii l-au propus pentru a transparentiza activitatea administrației locale, a fost respins din start de primarul Valentin Vrabie, motivele fiind unele de-a dreptul hilare. Ba că ar fi nevoie de oameni în plus pentru a publica aceste plăți (în condițiile în care a propus ca în noua organigramă să fie angajați cinci oameni la biroul de presă), ba că ar fi un efort inutil, ba că acest proiect presupune un experiment care ar trebui încercat pe primari PNL (e un experiment de succes, reușit la Cluj, într-un fief liberal) și alte baliverne de genul acesta.

Odată supus la vot, proiectul care prevede publicarea plăților efectuate de administrația locală, a trecut, grație votului consilierilor PNL și PSD. Viceprimarul PSD, Luminița Vlădescu, s-a autopropus chiar să se ocupe personal de această sarcină, având în vedere că Valentin Vrabie insista că situația va îngreuna munca angajaților din Primărie.

Surprinzător este faptul că ideea de transparență a fost respinsă printr-un vot împotrivă, chiar de consilierii M10, oameni de dreapta care ar trebui să se bată pentru astfel de principii. O mare rușine pentru reprezentanții acestui partid, care au uitat de multă vreme pe cine reprezintă în Consiliul Locali, ei fiind de fapt niște simple slugi ale primarului, când de fapt ar trebui să țină cont de voința omului de rând, a cetățeanului care votează.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular