No menu items!
No menu items!

RAJA Constanța, investiții de sute de milioane de euro în zonele de operare

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în acordul de parteneriat 2014 -2020, reprezentând o continuare a Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu) și adresându-se cu preponderență dezvoltării localităților rurale și urbane cu populație de peste 2.000 de locuitori.

Pentru această etapă, RAJA S.A. este pregătită cu proiecte care au în vedere extinderea și modernizarea rețelelor de apă și de canalizare, construirea și modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile și a stațiilor de epurare, precum și creșterea calității serviciilor publice de apă și canalizare, RAJA S.A. urmând a derula investiții în 92 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău, după cum urmează:

1. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014 – 2020

Acest Proiect al cărui contract de finanțare urmează să fie semnat în cursul lunii mai a anului curent, prevede investiții pe raza a 52 Unități Administrativ Teritoriale, respectiv 91 de localități din 6 județe (Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov). Valoarea totală estimată a investițiilor este de 499.443.061 Euro fără TVA, respectiv 594.337.243 TVA inclus, fiind concretizate în:

  1. Sistemul de alimentare cu apă:

  • Extindere și reabilitare rețea de apă: aproximativ 728 km

  • Construcție și reabilitare stații de tratare a apei: 48 buc.

  • Construcție și reabilitare stații de pompare a apei: 46 buc.

  1. Sistemul de canalizare:

  • Extindere și reabilitare rețea de canalizare: aproximativ 577 km

  • Construcție și reabilitare stații de pompare apă uzată: 138 buc.

  • Construcție și reabilitare stații de epurare apă uzată: 6 buc.

  • Construcție instalație de valorificare nămol: 1 buc.

Una dintre cele mai importante investiții din cadrul Proiectului este reprezentată de Sistemul Regional Constanța, respectiv realizarea a 145 km de conducta aducțiune, de la Medgidia până la Limanu. Investiția în valoare estimată de peste 60 milioane euro fara T.V.A. conduce la imbunătățirea calității apei potabile din centrul și sudul județului Constanța.

În ceea ce privește Municipiul Constanța, au fost prevăzute investiții în valoare totală de peste 77 milioane euro fără TVA, peste 91 milioane euro TVA inclus, concretizate în:

Sistem de alimentare cu apă

  • Aducțiune (reabilitată) – 13,49 km
  • Magistrală de apă (reabilitată) – 11,79 km
  • Stații pompare apă (reabilitate) – 2 buc
  • Rețea de distribuție apa potabilă (nou) – 12,633 km
  • Rețea de distribuție apa potabilă (reabilitată) – 46,514 km

Sistem de canalizare menajeră

  • Rețea canalizare (nouă) – 18,821 km
  • Rețea canalizare (reabilitată) – 16,257 km
  • Conductă refulare (nou) – 8,03 km
  • Conductă refulare (reabilitată) – 8,512 km
  • Stații pompare ape uzate (noi) – 8 buc
  • Stații pompare ape uzate (reabilitate) – 1 buc
  • Dispecerate locale SCADA canal – 3 buc.

2. Proiectul fazat privind reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în regiunea Constanța – Ialomița.

În perioada 2010-2016, SC RAJA SA a desfășurat activități de accesare a finanțării și de implementare a Proiectului: Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa, cofinaţat prin POS MEDIU 2007 – 2013. Proiectul a inclus un număr de 41 contracte de lucrări, printre care și CL25 ”Reabilitare și extindere colectoare Zona Centru (colectoare mari și retea menajeră) localitatea Constanta” și CL 33 ”Staţie de tratare Palas – Reabilitare linie nouă staţie de tratare – localitatea Constanţa”.

Datorită complexității acestor două investiții și a unor probleme întâmpinate pe perioada derulării lor, lucrările nu au putut fi finalizate complet la sfârşitului programului POS Mediu 2007-2013, respectiv la data de 31.12.2015, finalizarea acestora fiind finanțată prin POIM 2014 -2020.

În cadrul celor două contracte derulăm următoarele lucrări:

  • Reabilitarea a 686 m din colectorul unitar de pe Bulevardul Aurel Vlaicu;

  • Reabilitare linie noua statie de tratare Palas.

Valoarea totală a noului Proiect este 3.316.338 euro fara TVA, respectiv 4.094.245 euro TVA inclus. Investitiile descrise mai sus se afla in derulare, termenul pentru terminarea lucrărilor fiind luna iulie 2018.

La nivelul Municipiului Constanța, se derulează și un alt proiect care are ca obiect reducerea pierderilor de apă nefacturată și diminuarea la maximum a gradului de disconfort creat cetățenilor în cazul intervențiilor la avarii. Valoarea acestui Proiect este de 10 milioane euro, fiind acoperită integral din fonduri RAJA, asigurate cu sprijinul BERD.

Cele cinci investiții pe care le vom derula în Municipiul Constanța au în vedere luarea tuturor măsurilor de operativitate și armonizare pentru asigurarea unui serviciu de o calitate deosebită și în același timp pentru diminuarea la maximum a disconfortului inerent generat de derularea lucrărilor.

  1. Proiectul ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul ONEȘTI în perioada 2014-2020”

În luna Aprilie 2017, Consiliul Local al Municiului Onești a aprobat aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Apă Canal Constanța” și a delegării gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către RAJA S.A. Având în vedere necesitatea urgentă de reabilitare și extindere a sistemului de apă și canalizare în Municipiul Onești, în data de 14.03.2018 a fost semnat Contractul de Servicii “Sprijin pentru pregatirea Aplicației de Finanțare și a Documentațiilor de Atribuire pentru Proiectul Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești in perioada 2014-2020”.

Investițiile estimate a fi realizate prin Proiect se ridică la o valoare de aproximativ 44 milioane Euro fără TVA, 52 milioane euro TVA inclus, concretizate în :

  • Stație de tratare nouă: 1 buc
  • Reabilitare rezervoare înmagazinare: 7 buc
  • Sectorizarea rețelei de distribuție în zone de presiune și control al pierderilor: 110 km
  • Sisteme locale de ridicare a presiunii: aproximativ 31 sisteme
  • Reabilitare rețea distribuție apă: 14,62 km.
  • Extindere rețea distribuție apă: 4,8 km
  • Reabilitare rețea canalizare menajeră: 3,6 km.
  • Extindere rețea canalizare menajeră: 31,57 km
  • Stație de epurare nouă inclusiv treaptă terțiară: 1 buc

Data estimata pentru semnarea contractului de finanțare este octombrie 2018 iar pentru demararea lucrărilor este cel târziu martie 2019.

Fondurile pe care RAJA urmeză a le angaja în derularea investițiilor prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 însumează cca. 546 milioane euro, fără TVA, respectiv cca. 650 milioane euro T.V. A inclus, având capacitatea managerială și executivă necesară în acest sens.

Depunem eforturi maxime pentru a ne atinge obiectivele, fără sprijinul Unităților Administrativ Teritoriale Beneficiare neputând să ne încadrăm în strategia de dezvoltare a sistemului și de creștere a calității serviciului prestat.

Nu putem construi dacă nu avem terenurile necesare pentru dezvoltarea investițiilor și nici dacă nu obținem autorizațiile necesare.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular