PSD Constanța primește un răspuns dur de la consilierul liberal Marian Crușoveanu: ”Țapul de sacrificat are mustață”

După doi ani în care a avut doar vreo două ieșiri la rampă, și acelea dedicate pupăturilor în cur pentru liderul Liviu Dragnea, PSD Constanța a ieșit, în mod surprizător, cu un comunicat de presă în care îl atacă virulent pe președintele Klaus Iohannis. Atacul, venit dintr-odată, pare să se înscrie în aceeași caracteristică, o încercare disperată a social democraților de a recâștiga iubirea liderului mustăcios de la București. Vi-l redăm integral.

”Preşedintele Iohannis se află, în ultima perioadă, într-o evidentă campanie electorală. Toate ieşirile sale (pe bicicletă sau la Cotroceni) îl plasează dincolo de statutul constituţional care-i cere să fie mediator, factor de echilibru. Domnul Iohannis are abordări politice, şi-a făcut o ţintă din Partidul Social Democrat şi încearcă, prin toate mijloacele, să blocheze Programul de guvernare pe care oamenii l-au votat. În abordările sale, amestecă voit cifre, foloseşte perioade de referinţă diferite şi creează o percepţie deformată a rezultatelor.

După atitudinea din ultima vreme a președintelui Klaus Werner Iohannis, un observator neavizat ar putea afirma că cel care ocupă, temporar, funcția supremă în stat se află deja în campanie electorală. Numai că, din păcate, „ieșirile“ la rampă ale celui care s-a autointitulat președintele tuturor românilor denotă, mai degrabă, un derapaj grav, dincolo de statutul conferit de Constituție, acela de mediator, de factor de echilibru în societatea românească. 
De departe, unica țintă pentru misitul cancelariilor europene este, tot mai des, defăimarea Partidului Social Democrat, aflat la guvernare prin voința alegătorilor. În abordările sale, președintele României încearcă să blocheze Programul de Guvernare votat de români, singura străduință prezidențială îndreptându-se către crearea unei percepții deformate a rezultatelor obținute de actuala guvernare. „Preocuparea prioritară“ a lui Klaus Werner Iohannis este aceea de a nu scăpa nicio ocazie de a solicita demisia Vioricăi Dăncilă, după ce a desemnat-o ca premier. 
Pe această cale, reiterăm susținerea ferma a colegei noastre, Viorica Dăncilă, în funcția de șef al Guvernului și dezavuăm comportamentul inacceptabil al președintelui Klaus Werner Iohannis.”

Mesajul nu a rămas fără răspuns din partea liberalilor constănțeni, care, prin vocea consilierului județean, Marian Crușoveanu, le-a arătat social democraților unde ar trebui să privească pentru a identifica problemele pe care le are această țară. Iată și răspunsul liberalilor:

1. Domnilor de la PSD Constanța, apreciez faptul că duceți grija președintelui României că se află într-o campanie electorală. Vă sugerez ca, în loc să căutați vinovați pe la Cotroceni, mai bine vedeți ce se întâmplă pe Kiseleff; ”țapul de sacrificat” este acolo și are și mustață.
2. Apreciez faptul că, prin acest comunicat, vă gudurați pe lângă premierul vostru de facto, Liviu Dragnea. Același Dragnea pe care doreați să îl schimbați înainte de Congresul PSD. De altfel, după Congres, toți miniștrii PSD din Constanța au revenit la mare. În acel moment nu vă mai împiedica președintele să vă realizați planul ”cincinal”?
3. Defăimarea PSD nu o face președintele României, ci mai degrabă cei condamnați penal, aflați în funcții publice, precum și cei care încearcă, cu orice preț, să transforme justiția într-un preș al puterii (vedeți că lista celor din PSD este destul de lungă). Poate reușiți să îl convingeți pe Mazăre să se întoarcă la Constanța și să achite nota de plată a sărăciei.
4. Decât să căutați un factor de echilibru la Cotroceni, mai bine calmați factorul de dezechilibru de la Guvern.
5. La Constanța, PSD este de 18 ani la putere și tot de 18 ani, Constanța se află în stagnare și decădere economică, comparativ cu celelalte orașe mari din România. În timp ce în Constanța, buruienile cresc în mijlocul orașului, Sibiul a fost capitala culturală a Europei.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular