No menu items!
No menu items!

Comparativ cu anul trecut, Poliția Locală a dat de patru ori mai multe amenzi

În urma controalelor efectuate săptămâna trecută de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța s-au aplicat 1400 amenzi contravenționale în valoare totală de 288.815 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut în care s-au înregistrat 334 sancțiuni contravenționale.
Astfel, în intervalul 08-14 octombrie a.c, au fost efectuate activități tematice care s-au desfășurat independent de alte institutii și au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, etc.
Redăm, cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 139 ( 33 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 08.10.2017-14.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 396 ( 69 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 08.10.2017-14.10.2017) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe arterele intens circulate din municipiul Constanța și au fost aplicate 799 puncte de penalizare față de 115 puncte înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017 ;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 260 ( 22 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) fapte antisociale legate de nemenținerea curățeniei, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, terenuri neigienizate, fațade neîngrijite, aruncarea resturilor de țigări pe domeniul public, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc;
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 418 (102 abateri de la normele legale înregistrate în perioada 08.10.2017-14.10.2017) amenzi contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 14 ( 11 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 08.10.2017-14.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru acte de comerț ilicit
• Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic- 1 constănțean a fost amendat contravențional cu suma de 1000 lei ;
• HCL nr. 427/2017 privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța: 31 ( 5 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 08.10.2017-14.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
• Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție – 3 ( 1 sancțiune contravențională înregistrată în perioada 08.10.2017-14.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.
De asemenea, în perioada 08.10.2018-14.10.2018 a fost constatată 1 infracțiune.
Cazul a fost predat spre competență soluționare instituției abilitate.
Activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
“Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de curățenie, ordine și siguranță publică în municipiul Constanța. Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!”, declară reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular