Trei marinari români de la Histria Shipmanagement ar fi fost răpiți de pirați în Lome, Togo

Se pare că, trei marinari români ambarcați pe nava “Histria Ivory”, pavilion de complezență Malta, aflată în administrarea companiei Histria Shipmanagement din Constanța au fost răpiți ieri seară, ora locală 20:00, în timp ce se aflau în Lome, capitala Republicii Togo. Nava Histria Ivory (IMO 9356244) este un tanc chimic  de 40,449 TDW, construit în anul 2006, iar în momentul atacului, la bord, se aflau cei 21 de membrii ai echipajului. 

Nava plecase din Lome, cu destinație Monrovia, moment în care, la 20 de mile marine de port au fost atacați de pirați. Aceștia au urcat la bordul navei unde au luat ostatici mai mulți marinari. Ulterior, pirații au părăsit nava împreună cu ostaticii, situație în care s-a decis ca nava să revină în portul Lome unde se află în prezent. Nu s-a comunicat exact câți marinari au fost răpiți, informația fiind încă incertă.

În urma sesizării, Ministerul Afacerilor de Externe anunță că a fost activată o celula de criză:

“Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Abuja, are în atenţie evenimentele legate de incidentul produs în apele teritoriale ale statului Togo la data de 3 martie, în care a fost implicată o navă sub pavilion maltez. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate.

Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, a fost activată celula de criză a MAE. Celula de criză a MAE, prin Ambasada României la Abuja, monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale, cu proprietarul navei, precum şi cu autorităţile române cu competenţe în domeniu” a explicat MAE.

Adrian Mihălcioiu președinte la Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN)

“Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre trei navigatori care ar fi fost răpiți, dar aceste date nu sunt confirmate încă. Restul membrilor de echipaj aflați la bord sunt în siguranță și niciunul nu a fost rănit” a declarat Mihălcioiu, citat de Mediafax.

Urmează să revenim cu noi informații:

În acest moment nava se află în rada portului Lome, Togo.

Poziția navei Histria Ivory
Poziția navei “Histria Ivory”

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular