Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 13 martie 2019, la conducta de alimentare cu apă, de pe strada Decebal, zona Club Farul, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto pe această stradă, tronsonul cuprins de strada Mircea cel Bătrân şi Walter Mărăcineanu, în intervalul orar 09,00 -13,00.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.”, au precizat reprezentanții RAJA.