No menu items!
No menu items!

Țuțuianu în concediu, Palaz muncește. Se pun bazele Centrului de Reumatologie

În timp ce președintele Horia Țuțuianu ne încântă cu poze din concediul de care se bucură prin străinătate, Claudiu-Iorga Palaz, președinte PMP Constanța și vicepreședinte al Consiliului Județean, a demarat procedurile pentru înființarea Centrului de Reumatologie Constanța, venind astfel în sprijinul constănțenilor și tuturor celor care vor beneficia de serviciile medicale.

”Dacă până acum curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța era doar un focar de infecție, cu clădiri dărăpănate și multă mizerie, la inițiativa personală am solicitat și am primit certificatul de urbanism cu numărul 2095, din data de 18.06.2019, având o valabilitate de doi ani de la data emiterii, să fac primul pas important în vederea înființării unei secții medicale reumatologice, în clădirea preluată de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța. Secția Clinică Medicală III, cu compartiment de reumatologie și Centru de Excelență în diagnosticul bolilor inflamatorii reumatice mediate imun va avea în evidență o patologie diversă de boli medicale, ceea ce va asigura un diagnostic și un tratament corect. Un număr 35 de paturi vor fi în evidența clinicii, dintre care 15 paturi reumatologice, 10 paturi medicină internă, 5 paturi endocrinologie și 5 paturi spitalizare de zi.Pe lângă serviciile medicale, aici se vor desfășura și activități de învățământ medical postliceal, universitar și postuniversitar, precum și activități didactice studențești și de rezidențiat pentru specialitatea de Reumatologie și Medicină Internă. Prin înființarea acestui centru de reumatologie vom veni în sprijinul populației din sud-estul țării și vom realiza îmbunătățirea calității și complexității serviciilor medicale de specialitate din județul Constanța. Tratarea și recuperarea medicală se vor asigura pacienților cu patologie reumatologică, ortopedică și neurologică, atât pentru adulți, cât și pentru copii, în sistem de spitalizare ambulatoriu și de zi. Este un pas important pentru sistemul medical al județului Constanța și am convingerea că voi reuși să duc la bun sfârșit acest proiect, oferindu-le constănțenilor garanția unor servicii medicale la înalte standarde. Este o promisiune pe care am facut-o în campania electorală și un proiect de suflet, pe care știu că îl voi încheia cu succes.”, a declarat Claudiu Palaz.

Certificat de urbanism 1

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular