Ieri, a început anul școlar și, din nou, primarul din Ovidiu a reușit să iasă în evidență, în mod pozitiv. În localitatea Poiana a fost inaugurată o grădiniță, pentru preșcolari dar și școala, construită și dotată la standarde moderne. Nici grădinița din Ovidiu nu a scăpat, fiind reabilitată din temelii și dotată cu jucării și toate cele necesare unui act educativ optim, pentru micuții din oraș. În final, primarul a vizitat sala de sport din Culmea, acest stabiliment fiind de asemenea pus la punct pentru a asigura elevilor ore de sport optime.
Evenimentul a fost umbrit de faptul că, încă de la prima oră, alături de primarul George Scupra și-au făcut apariția președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, prefectul județului Constanța, Dan Jeacă, directorul DGASPC Constanța, Petre Dinică și alături de ei o gașcă întreagă de PSD-iști, sosiți în Ovidiu pentru a-și lipi imaginea de cea a unuia dintre cei mai productivi primari din județul Constanța, George Scupra.
Nici n-a mai contat că primarul e liberal. În setea disperată de a câștiga o oarecare imagine, PSD-iștii au făcut coadă pentru a câștiga imagine, într-un loc în care oamenii sunt prea plini de bun simț pentru a-i huidui, așa cum merită.
Imaginea cu Horia Țuțuianu care și-a făcut poze stând în bancă, în sala de clasă, e ceva ce rar vezi. De-un penibil uluitor.