Transporta lemne fără documente, la Cernavodă

3000 de lei a fost valoarea amenzii aplicate de către jandarmii din Cernavodă pentru transportul unei cantități de peste 5 metriᵌ de lemne, având avizul de însoțire cu valabilitatea expirată.

În cursul serii trecute, în jurul orei 17.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune pe raza orașului Cernavodă, a observat o autocamionetă încărcată cu lemne, staţionând pe strada Răsăritului.

În urma verificărilor efecuate, oamenii legii au constatat că pentru lemnele  transportate, șoferul autovehiculului avea avizul de însoțire expirat.

În acest context,  jandarmii au solicitat sprijinul lucrătorilor Ocolului Silvic Cernavodă pentru a măsura materialul lemnos în vederea încadrării juridice a faptei,  în urma măsurătorilor rezultând  o cantitate de 5,3 metriᵌ.

Întrucât fapta este prevăzută de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şoferul autoutilitarei a fost sancţionat cu amendă în cuantum de  3000 lei, lemnele fiind predate reprezentanţilor Ocolului Silvic Cernavodă.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular