Dezvoltarea economică a României depinde în mod fundamental de infrastructura de transport pe care aceasta se poate baza. Deși s-au investit sume enorme și s-au făcut multe promisiuni, autostrăzile au întârziat să apară, iar căile ferate sunt degradate și pline de restricții. Astfel, România are cea mai slab dezvoltată infrastructură de transport din UE. Investițiile străine care ar putea ridica nivelul de trai din România ne ocolesc și pierdem oportunități pe măsură ce întârziem la acest capitol. Avem nevoie de autostrăzi, căi ferate, conexiuni intermodale și, mai ales, de conectarea regiunilor istorice pentru a reduce decalajele de dezvoltare între regiuni. Până acum, procesul de construire a infrastructurii a fost blocat politic. Corupția generalizată, instabilitatea politică și vanitatea unor miniștri care voiau să taie mai multe panglici decât să construiască kilometri de autostradă. Toate acestea trebuie să se oprească.
În același timp, România are cea mai slabă siguranță rutieră din UE, după Croația și Bulgaria, ocupând prima poziție în clasamentul european privind rata deceselor pe șosele, cu 96 de morți la un milion de locuitori, dublu față de media UE.
Principiile și prioritățile pe care le voi urmări cu consecvență în mandatul de Președinte, pentru un program transformațional al infrastructurii din România, vor fi:
Conectarea provinciilor istorice cu autostrăzi
Prioritatea absolută a construcției de infrastructură în România este conectarea provinciilor istorice cu drumuri rapide și sigure. Trebuie legată Transilvania de Muntenia și finalizat coridorul european Nădlac-Constanța prin proiectele A1 Sibiu-Pitești și A0 Autostrada de Centură a Bucureștiului. Moldova este defavorizată prin lipsa de infrastructură modernă și trebuie conectată de Transilvania prin autostrada A8 Iași-Tg. Mureș și de Muntenia prin autostrada A7 Suceava-București. Rețeaua de drumuri rapide și sigure trebuie să conecteze toate zonele țării pe principiul “nimeni nu e lăsat în urmă”. În același timp, politica investițională trebuie să fie predictibilă și realistă față de resursele disponibile, prin alegerea acelor soluții tehnice care maximizează beneficiul. Finanțarea europeană este esențială, precum și prioritizarea proiectelor din Master Plan și a coridoarelor trans-europene de transport care străbat România, spre exemplu, A3 Ploiești-Brașov, A6 Lugoj-Caransebeș-Turnu Severin-Craiova, A3 Transilvania Cluj-Oradea-Vama Borș, A13 Sibiu-Brașov, drumurile exprese Pitești-Craiova, Arad-Oradea, Măcin-Constanța- Vama Veche, legăturile cu Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Bulgaria.
Modernizarea și reînnoirea căilor ferate
Viteza medie comercială a trenurilor a ajuns la minime istorice, 44 km/h la pasageri și 16 km/h la marfă, în timp ce aproape 75% din rețeaua de căi ferate este scadentă la reparații capitale. Politica investițională trebuie reorientată de la reconstrucții-mamut care au costuri uriașe, durate de implementare de ordinul zecilor de ani și beneficii limitate (calea ferată rezultată nu este de mare viteză) către proiectele de reparație capitală care să readucă rețeaua la parametrii constructivi și să elimine sutele de limitări de viteză. Construcțiile noi trebuie gândite pentru beneficiu maxim per capital investit.
Finanțarea adecvată a infrastructurii de transport: un program pe 10 ani
Alocările bugetare pentru investiții s-au prăbușit în ultimii ani. Pentru investiții în rețeaua națională de autostrăzi și drumuri naționale alocarea anuală este de aprox. 0,05% PIB de la bugetul de stat. Pentru reparații capitale și întreținerea căilor ferate, alocarea este de sub 0,01% PIB. Sunt sume infime raportate la nevoi. Cu alocări mici și inconstante, direcționate schimbător după culoarea politică, nu putem avea decât cârpeli și cioturi de rețea.
Obiectivul de finanțare al rețelelor rutiere și feroviare – întreținere, reparații capitale și investiții – trebuie să fie de 1% PIB în medie pe următorii 10 ani. Numai așa putem face un salt calitativ semnificativ al rețelei de transport românești.
Profesionalism în gestionarea infrastructurii de transport
Instituțiile care se ocupă de drumuri și căi ferate în România, ministerul Transporturilor și companiile subordonate, au eșuat dramatic în misiunea lor, iar lipsa de competență a acestora a ajuns de notorietate. Un program transformațional pentru infrastructura de transport a României, în valoare de zeci de miliarde de lei, nu poate fi gestionat decât cu profesionalism, continuitate și responsabilitate. Este nevoie de reformă profundă în mecanismele de gestiune ale marilor proiecte de infrastructură. Oamenii competenți trebuie recrutați și lăsați să își facă meseria.
Încrederea între mediul public și mediul privat (ingineri, proiectanți, constructori) este esențială pentru implementarea acestui program ambițios. Statul trebuie să fie un partener predictibil, corect și implicat în ceea ce ține de el, iar mediul privat trebuie să vină cu eficiență, expertiză și inovație în acest parteneriat pentru transformarea infrastructurii românești.
