Cartierul Compozitorilor se modernizează
Primăria Municipiului Constanța continuă programul de investiții în trama stradală în cartierele Constanței. Angajații SC Confort Urban SRL au desfășurat astăzi ample lucrări de asfaltare pe strada Zeno Vancea. Aproximativ 110 metri liniari de stradă au fost reamenajați pentru a îmbunătăți condițiile de circulație din oraș.
Intervențiile în cartierul Compozitorilor vor continua mâine pe strada Sfântul Ioan Damaschin iar luni va fi asfaltată aleea Constantin Bobescu.
Primăria Constanța face apel către locuitori să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se efectuează lucrări.