No menu items!
No menu items!

La prezidențialele din ultimii 10 ani, PSD Constanța a pierdut masiv din electorat – ANALIZĂ

Dacă discutăm strict despre prezidențiale, cetățenii din Constanța au ales în ultimii 10 ani să voteze candidați de centru-dreapta, susținuți, evident, de partide care reprezintă dreapta spectrului politic românesc.

Totuși, atunci când a fost vorba de alegerile locale, constănțenii au votat candidații de stânga ai Partidului Social Democrat (PSD), în diferite formule și alianțe.

Antagonismul aparent poate fi explicat printr-un fenomen simplu, și totuși complicat în esență: constănțenii sunt interesați mai mult de “omul” pentru care votează, și mai puțin de partidul din care acesta face parte.

Așa se face că, Radu Mazăre a primit patru mandate la Primăria Constanța, în perioada 2000 – 2014, și cu toate acestea, dacă ne raportăm la aceeași perioadă, votul constănțenilor s-a dus către prezidențiabilii de dreapta.

Fenomenul descris a fost întărit de rezultatul ultimelor alegeri locale din 2016, atunci când Amiralul Vergil Chițac a reușit să obțină 35.755 voturi (34,63%) fiind astfel clasat pe locul al doilea, la 7,38% în spatele câștigătorului Decebal Făgădău.

Diferența nu este mare, dacă reținem că amiralul a intrat în politică, și a fost lansat ca propunere din partea liberalilor, cu doar trei luni de zile înaintea alegerilor locale din 2016.

Revenind la prezidențialele din ultimii 10 ani, se poate observa cum la Constanța stânga pierde tot mai mult teren în favoarea partidelor de centru-dreapta. Analizând rezultatele din 2009, 2014 și 2019, putem sublinia deja despre un trend vizibil, cu un PSD tot mai slăbit, în timp ce dreapta, reprezentată în general pe plan local de PNL se arată tot mai puternică.

Constanța – Alegeri prezidențiale 2009

  • Traian Băsescu (PDL) – 53,63%
  • Mircea Geoană (PSD+PC) – 46,36

Constanța – Alegeri prezidențiale 2014

  • Klaus Iohannis (PNL-PDL) – 57,06%
  • Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) – 42,93%

Constanța – Alegeri prezidențiale 2019

  • Klaus Iohannis (PNL) – 68,47%
  • Viorica Dăncilă (PSD-PNȚCD) – 31,52%

Scăderea scorului PSD în județul Constanța a devenit vizibilă încă de la alegerile din 2014. Atunci, Iohannis a reușit să câștige detașat în fața lui Victor Ponta (susținut de Radu Mazăre), ba chiar să adune 24.000 de voturi în plus față de cât obținuse Băsescu în 2009, în timp ce scorul lui Ponta în județul nostru a fost mai mic (2014) prin comparație cu rezultale lui Geoană (2009).

În intervalul 2014 – 2019, chiar dacă la putere s-a aflat o guvernare PSD, oamenii acestui partid din Constanța, în frunte cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au început să aibă mari probleme cu legea.

Prin eliminarea fostului primar Mazăre în 2015, și mătrășirea lui Nicușor Constantinescu, PSD Constanța a rămas fără cei mai importanți vectori de imagine din plan local. Cu toate acestea, în anul următor, partidul a reușit să se mențină la putere, câștigând la scor strâns față de alegerile din 2016, Primăria dar și Consiliul Județean.

După eliminarea lui Mazăre și Constantinescu, partidul a fost acaparat de eșalonul secund, care n-a reușit însă o reformă reală, eventual prin atragerea de oameni noi, sau prin politici publice care să probeze dorința de schimbare.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular