Amnistie fiscală propusă de primar, la Eforie. Dobânzile și penalitățile se șterg din datoria către buget

În data de 29.11.2019 Consiliul Local al Oraşului Eforie a adoptat HCL nr. 224 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Astfel, debitorii persoane fizice, persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, au obligaţii principale restante datorate bugetului local al Oraşului Eforie, pot beneficia de anularea unor obligaţii accesorii, în condiţiile prevăzute de hotărârea mai sus menţionată.

Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului local al oraşului Eforie, restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate obligaţiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-c), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

HCL nr. 224/29.11.2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale a fost adoptată la propunerea primarului oraşului Eforie; temeiul legal care a stat la baza întocmirii Proiectului de Hotărâre fiind prevederile art. 32 din OG nr. 6/31.07.2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular