RAJA S.A. răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA cât și pentru comunitate. Am reușit să ne mobilizăm încă de la început și să ne derulăm toate activitățile curente, chiar și în condițiile distanțării sociale. Am găsit soluții, ne-am adaptat din mers, în funcție de predicțiile și de măsurile impuse la nivel național, am creat un plan de răspuns la toate provocările pe care le-am putea întâmpina pe parcursul acestei perioade fără precedent. Prin aplicarea și respectarea Planului specific de continuitate reușim să ne menținem angajații sănătoși și să asigurăm furnizarea serviciilor esențiale în siguranță 24/24.

Păstrăm în continuare legătura cu abonații noștri pe canalele de comunicare telefonice și electronice, străduindu-ne să răspundem cu promptitudine tuturor solicitărilor.

În ultimul timp, traficul pe platforma on-line Contul meu RAJA a crescut. Abonații noștri sunt tot mai interesați de crearea unui cont de client, de achitarea facturilor prin acest sistem, dar și de activarea facturilor electronice. De aceea, mulțumim tuturor consumatorilor care, în această perioadă critică, dau dovadă de responsabilitate și spirit civic.

Dorim să subliniem că asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă și de canalizare depinde de plata la timp a facturilor. Orice perturbare a activității economico – financiare a societății poate genera disfuncționalități în furnizarea apei potabile și, implicit, asupra stării de sănătate publică. De aceea,facem apel către abonați să își achite la termen facturile curente, dar și debitele restante, prin modalitățile de plată puse la dispoziție de către societate, respectiv: casieriile și Contul de client RAJA, transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor „La doi Pași” și la unitățile bancare.

RAJA S.A. amintește că serviciile de apă și canalizare-epurare se bazează pe sustenabilitatea socială, financiară și de mediu și face apel la responsabilitatea abonaților săi.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular