No menu items!
No menu items!

Ambulatoriul Spitalului Județean își schimbă programul. Precizări importante!

Incepând de săptămâna viitoare, Ambulatoriul de Specialitate al SCJU “Sf. Ap. Andrei” va fi deschis în intervalul orar 08.00-20.00. Revenirea la programul de funcționare de dinaintea stării de urgență nu exclude măsurile anti-covid aplicate până în prezent. Astfel, vă reamintim următoarele:

Nu se efectuează consulturi/tratamente fără programare !

Programările pot fi efectuate telefonic, pe e-mail (receptie@spitalulconstanta.ro) dar și la ghișeu. Având în vedere riscul de contaminare cu virusul SARS-CoV-2, recomandăm pacienților să evite deplasările dacă nu sunt urgente și să efectueze programările telefonic ( la nr. 0241.503.424 sau 0241503260 pentru Ambulatoriu Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice; Ambulatoriu Oncologie-0241.503.102, CSM Copii- 0241.503.457/0241 503456 și CSM Adulți 0241.503.178).

Pacienții care vor veni să se programeze la ghișeu, trebuie să știe că accesul în Ambulatoriu este permis unui număr limitat de persoane în același timp (maxim 6).

In momentul prezentării la consultație, pentru a preveni riscul de contaminare și pentru ca activitatea medicală să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, pacientul trebuie să respecte o serie de reguli care sunt aplicate în cadrul Ambulatoriului încă de la debutul pandemiei.

Astfel, intrarea în Ambulatoriu se face după ștergerea tălpilor încălțărilor pe un covor dezinfectant. Tot acolo pacientului i se va pune la dispoziție soluție hidroalcoolică pentru dezinfecția mâinilor. Pacientul este obligat să poarte masca facială. Rugăm pacienții să vină la consultație fără însoțitori iar în cazuri excepționale (persoane cu dizabilități,vârstnici, copii) este permis accesul unui singur însoțitor. Acesta va respecta aceleași reguli de protecție valabile pentru pacient.

Pentru realizarea triajului epidemiologic, tuturor persoanelor care intră în Ambulatoriu le va fi măsurată temperatura și vor completa împreună cu personalul medical un chestionar. Dacă nu prezintă niciun risc SARS-COV-2, pacientul va intra în cabinetul de consultații / sala de tratament, purtând în continuare masca facială.

După ce pacientul părăsește cabinetul, se efectuează curățenia și dezinfecția. Aceste proceduri sunt reluate pentru fiecare pacient în parte, prin urmare, într-un cabinet vor avea loc 2 consultații/oră. De aceea, rugăm pacienții să nu vină mai devreme și să respecte orele la care au fost programați.

Respectarea cu strictețe a acestor măsuri va permite ca activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular