În cursul zilei de ieri – 07 iulie 2020, în județul Constanța, în special în zona de litoral, s-au înregistrat averse torențiale și vijelii, ce au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe unele străzi, depășind în anumite zone debitele de preluare ale rețelei pluviale și de canalizare. Prin urmare, echipele de intervenție RAJA au răspuns prompt la toate sesizările primite, în vederea repunerii în funcțiune a sistemelor operate. Dotați cu wome, vidanje și motopompe de mare putere, angajații societății noastre au acționat, atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, în toate zonele afectate din zona litoralului și din județ.
O situație mai deosebită a survenit în localitatea Cap Aurora din sudul litoralului, pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis în data de 07 iulie 2020, o avertizare de cod roșu. Aici, precipitațiile abundente au înregistrat și 40 – 50 l/mp, într-o perioadă foarte scurtă de timp. Astfel, cantitatea de apă acumulată în zona falezei din stațiune, a fost atât de mare, încât căminul pentru colectarea apelor pluviale a devenit suprasolicitat, iar nivelul apei a crecut deasupra aşa-numitului nivel de reflux. Totodată, șuvoaiele puternice au spălat străzile din localitate de diverse materiale, nisip, pietriș, pământ, resturi vegetale și lemnoase, preluate de la nivelul tramei stradale, obturând astfel rețeaua de colectare a apelor meteorice. Ca urmare a blocării colectorului pluvial, aceste deșeuri au fost împrăștiate de apa deversată către zona de plajă, în cota cea mai joasă a stațiunii.
Menționăm că nu este vorba despre rețeaua de canalizate menajă ci despre sistemul de colectare a apelor pluviale, apa refulată fiind apă de ploaie combinată cu deșeurile rezultate în urma spălării tramei stradale.
Încă din cursul acestei dimineți, două echipe de intervenție din cadrul RAJA S.A. s-au depladat la fața locului, pentru golirea și deblocarea colectorului pluvial de aluviunile aduse de șuvoaiele de apă.
Totodată, dorim să scoatem în evidență faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice, dar și cel de canalizare, este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii. În niciun alt stat, la proiectarea sistemului nu sunt luate în calcul precipitațiile ce pot ajunge la un nivel de vârf.