Mihai Lupu nu și-a preluat funcția de președinte al CJC, dar gafează deja ca un amator

Ales președinte al Consiliului Județean Constanța, dar încă în așteptarea preluării funcției, liberalul Mihai Lupu gafează impardonabil, în fix prima conferință de presă pe care a organizat-o după alegerile locale.

Mihai Lupu a făcut o serie de declarații la care te-ai fi așteptat de la un copil luat de pe stradă, la un amator care nu știe despre ce e vorba, dar nu din partea unui ales care va conduce județul în următorii patru ani.

Spre exemplu, căutând mai mult spectacolul, Mihai Lupu spune, cu un populism realmente grețos, că directorul companiei RAJA trebuie să plece pentru că ”nu toate localitățile din Constanța sunt racordate la apă și pentru că locuitorii sunt revoltați din pricina prețurilor extrem de crescute.

Prima declarație, că nu toate localitățile sunt racordate la apă, este o prostie care frizează penibilul. Domnul Mihai Lupu ar trebui să știe că dacă primarul unei localități dorește să colaboreze cu serviciile RAJA, nu trebuie decât să solicite acest lucru. Dacă o localitate nu este racordată la sistemul de apă și canalizare, aceasta este numai și numai alegerea administrației din acea localitate. Doar nu vine RAJA și ia pe sus o localitate și-i spune ”de azi lucrezi cu mine”. E absurd.

Apoi, să-i reproșezi directorului RAJA că anumite localități nu au apă (oare ce-or bea oamenii din localitatea respectivă) e absurd, în condițiile în care primarii de la Medgidia și Mangalia solicită ca operatorul de apă al Consiliului Județean să plece din localitățile respective.

Cât despre preț, un adevărat președinte al Consiliului Județean aștepta un pic, solicita o analiză, stabilea care ar trebui să fie prețul, și așa mai departe.

Ori domnul Mihai Lupu a făcut exact pe dos, în loc să fie profesionist, a cedat demagogiei, acționând ca un protestatar gălăgios care-și dă cu părerea înainte să cunoască faptele. Și apropos, domnule Lupu, cum de colegii dumneavoastră, consilieri județeni liberali în mandatul 2016 – 2020, nu au solicitat nici măcar o dată reducerea prețului la apă?

Domnul Mihai Lupu se dovedește nepregătit pentru uriașa responsabilitate pe care o are din funcția de președinte al Consiliului Județean, iar dacă așa vor sta lucrurile în următorii patru ani, ne așteaptă vremuri grele.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular