Bogdan Bola, un liberal care vrea să pună în valoare istoria Dobrogei

Bogdan Bola este cunoscut ca director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral. Încă din copilărie, este pasionat de istorie. Candidează, din partea PNL Constanța, pentru o funcție de deputat, iar odată ajuns în Parlament are planuri pentru a exploata potențialul imens pe care îl are Dobrogea, din punct de vedere arheologic.

„Avem cetăți care nu sunt explorate și vă dau un exemplu: Ulmetum. Vreau să invit toate universitățile de istorie din Europa, care să-și trimită unul, doi oameni. Îi poți duce acolo, îi poți duce în sud, la castrul de la Albești, care nu este aproape în niciun fel explorat, de pe vremea lui Vasile Pârvan nu s-a mai ocupat aproape nimeni.”, a declarat Bogdan Bola.

Planurile nu se opresc aici. Încă din primul an în funcția de deputat, spune că dorește să organizeze în județul Constanța un festival internațional de arheologie.

Mai mult, vrea să înființeze miniporturi turistice pe Dunăre. Este un proiect mai vechi, care s-ar fi putut materializa până acum.

„Vreau să reînvii proiectul miniporturilor turistice pe Dunăre, care a fost omorât de Consiliul Județean Constanța, pentru că nu a depus actele la timp. Acum doi ani, când ar fi trebuit să le depună, nu au făcut-o. Am găsit o adresă prin care ministerul spunea foarte clar că nu s-au depus actele. Prin urmare, nu s-au mai construit porturile. Bani erau.”, atrage acesta atenția.

Bogdan Bola, care și-a petrecut o parte din copilărie pe malul Dunării, spune că acolo sunt localități fabuloase, pe care noi nu le folosim absolut deloc, care nu aduc niciun fel de plus valoare locuitorilor și județului.

„Vă dau un exemplu. Mahmudia, care nu este deloc un loc fabulos, sunt peste 35 de pensiuni și hoteluri, chiar și de 4 stele. La noi, în județul Constanța, nu există trei pensiuni funcționale pe toată linia Dunării. Nu mai există festivaluri locale”, spune Bola, excluzând din discuție Cernavodă și Hârșova.

Are în vedere creare unei aplicații online, prin care orice turist care vrea să vină aici să primească notificări despre cetățile care pot fi vizitate, despre festivalurile care au lor, despre restaurantele unde se mănâncă bine. Toate aceste lucruri trebuie puse într-un plan de dezvoltare a turismului

Acum, Consiliul Județean Constanța este condus de un coleg de-al său de partid, Mihai Lupu, care și-a arătat toată deschidere pentru a sprijini aceste proiecte și pentru a dezvolta turismului în regiune. Turismul în județul Constanța nu trebuie să se rezume numai la fâșia de litoral, numai la mare și soare, ci, cu siguranță, poate și trebuie să însemne mai mult, să includă, într-un mod coerent și inteligent, fabuloasa moștenirea istorică și arheologică de care noi, dobrogenii, avem noroc să avem parte.

Bogdan Bola știe toate aceste lucruri, pentru că este pasionat de istorie încă din copilărie. Ambii săi părinți sunt profesori de istorie la bază. S-au cunoscut chiar la Facultatea de Istorie. Bunicul său a fost în armată și i-a pus în mână cărți de istorie, precum memoriile lui Winston Churchill sau lucrări istorice despre Rommel.

Bola nu se oprește însă numai la turism. De pildă, este extrem de atent la problemele pescarilor dobrogeni.

„Mai este un lucru, pe care nu știu dacă îl voi putea face din calitatea de parlamentar, dar cu siguranță voi face un apel către europarlamentarii noștri. Din informațiile pe care le am acum, perioada de prohibiție pentru România și Bulgaria diferă. Când noi avem prohibiție, pescarii bulgari ies și prind tot ce e de prins. Ai noștri când ies nu mai au ce prinde pentru că deja bulgarii au luat tot.”, spune el.

Bogdan Bola este director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral din februarie 2020 și a fost consilier județean în mandatul 2016 – 2020.

Primii cinci candidați ai PNL Constanța la Camera Deputaților sunt: Bogdan Huțucă, Mircea Banias, Marian Crușoveanu, Bogdan Bola și Sorin Mihai.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular