No menu items!
No menu items!

Marian Crușoveanu, candidat PNL la Camera Deputaților: „Județul Constanța merită o infrastructură la nivel european. Noi o putem construi!”

Marian Crușoveanu, secretarul general al PNL Constanța și consilier județean, candidează la Camera Deputaților. Are proiecte importante pentru infrastructura din județul Constanța, de care vom beneficia și noi, locuitorii, și turiștii, dar și economia și mediul.

„Județul Constanța va intra pe lista unde se vor deschide noi șantiere. Vom investi, cu ajutorul Guvernului PNL, în realizarea de drumuri noi, dar și în dezvoltarea infrastructurii portuare.”, spune Marian Crușoveanu.

Alternativa Techirghiol

Primul proiect al său se numește Alternativa Techirghiol. De fapt, este un proiect care a început să devină realitate. Este deja trecut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care se referă la investițiile care vor fi finanțate de fondurile europene de 80 de miliarde de euro negociate de președintele Klaus Iohannis pentru România. Guvernul PNL a alocat fonduri pentru studii de prefezabilitate.

„Este un drum de care au nevoie și constănțenii, și sutele de mii de turiști care ne vizitează. Este vorba despre o șosea care va lega municipiul Constanța de sudul litoralului și care va avea rolul de a decongestiona actualul drum național. Va pleca din zona Autostrăzii 4, unde se va construi un nod rutier de care Cumpăna are nevoie, va trece pe lângă Techirghiol și se va descărca în sensul giratoriu din Olimp.”, spune Marian Crușoveanu.

Investiția se ridică la 62,80 milioane de euro.

„Beneficiile unui astfel de drum sunt evidente: în primul rând, vorbim de siguranța în trafic și siguranța pietonilor, dar nu trebuie să neglijăm nici importanța economică a unei astfel de rute rapide, în condițiile în care sudul litoralului devine din ce în ce mai atractiv pentru turism. Și, nu în ultimul rând, acest drum va fi benefic pentru mediu, pentru că mașinile care vor circula, în loc să stea în ambuteiaje, vor polua mai puțin.”, adaugă Marian Crușoveanu.

Centură pentru Mangalia

Tot pentru sudul litoralului și turism, candidatul PNL Constanța are un alt proiect care merită să fie dus la îndeplinire: o centură ocolitoare a municipiului Mangalia.

„Actuala centură a orașului Mangalia a devenit stradă interioară a orașului. Orașul s-a dezvoltat, iar această centură s-a înglobat în rețea internă de drumuri”, spune Marian Crușoveanu.

A avut discuții cu primarul din Mangalia, Cristi Radu, care, în urma unor studii, a ajuns la concluzia că o nouă centură este extrem de binevenită.

„Ajută și la îmbunătățirea desfășurării traficului, ajută și mediul, calitatea aerului din oraș, dar și la siguranța traficului și a pietonilor. Este o investiție care trebuie făcută”, subliniază liberalul.

I-a prezentat și acest proiectul premierului Ludovic Orban și se va duce cu el la toți factorii de decizie de la București pentru a obține finanțarea necesară.

Centură pentru Medgidia și o nouă descărcare a autostrăzii

Proiectele nu se fac în birou, ci pe teren, după ce discuți cu oamenii, cu primarii. Așa s-a născut cel din Mangalia, dar nu numai. Marian Crușoveanu a discutat cu primarul din Medgidia și au pus la punct două proiect de care municipiul are nevoie, mai ales că devine un pol economic din ce în ce mai important.

„Am discutat cu domul primar mai multe proiecte. De exemplu, o descărcare de pe autostradă, care să se descarce în drumul județean, unde se va construi viitoarea șosea de centură a Medgidiei. O descărcare a autostrăzii este extrem de necesară. Dacă intrarea ar fi direct dinspre zona Peștera, nu ar mai fi nevoie de un ocol până a Valea Dacilor. Drumul se scurtează cu 21 de kilometri, deci cu 42 de kilometri, dacă luăm în calcul un drum dus întors. La un investitor mare, scurtarea acestei distanțe se traduce prin economii de milioane de euro. Pe lângă cost, se adaugă și beneficiile de mediu, prin reducerea poluării. Mai mult, oamenii din Valea Dacilor ar fi scutiți de traficul greu, care de multe ori le afectează locuințele.”, spune acesta.

Al doilea proiect pentru Medgidia este construirea unei șosele de centură. Municipiul are nevoie de această centură, atât pentru investitori, cât și pentru locuitori.

„O șosea este extrem de utilă și pentru locuitori, și pentru economie, pentru investitori. Primarul va construi un parc, lângă IMUM. Imaginați-vă cum este să treacă pe acolo TIR-uri, pe lângă copiii care se joacă și vor să stea la aer curat. De aceea, este imperios necesar să construim o centură, pentru a scoate mult în afara orașului acest trafic greu. Acest nou drum trebuie construit în primul rând pentru a îndeplini toate caracteristicile unui drum pe care să se desfășoare un trafic greu, solicitant, pentru că am certitudinea că investitorii nu se vor opri aici. Vor veni din ce în ce mai mulți, pentru că văd un real ajutor din parte administrației liberale de la Medgidia. E normal să investești acolo unde primarul de ajută, îți oferă facilități. Venind investitorii, crește și nivelul de trai al locuitorilor.”, afirmă viitorul deputat liberal.

Gaze și apă

„Eu m-am axat pe proiecte de infrastructură, dar nu mă voi rezuma la acestea. Avem multe de făcut. Guvernul Orban are un program prin care va investi un miliard de euro pentru a aduce gazele naturale peste tot în România. În Constanța, avem 30 de localități care nu sunt alimentate cu apă. Este o rușine ca RAJA, deținută de Consiliul Județean Constanța, să facă investiții în alte județe, dar cetățenii acestui județ să nu aibă apă și canalizare.”, mai spune Marian Crușoveanu.

Guvernul PNL a dat drumul la șantiere

Liberalii au demonstrat, însă, că tot ce au promis se realizează. Dovadă sunt șantierele care au început peste tot în țară. „Guvernul PNL a investit în primele 10 luni ale acestui an 35,4. Este mai mult decât a investit guvernul PSD în tot anul 2017, adică 26,8 miliarde lei, sau guvernul din 2016: 28,7 miliarde lei.”, spune Marian Crușoveanu. Iar acești bani se văd în șantiere. Construcțiile inginerești realizate din fonduri publice au înregistrat în primele opt luni o creștere de 25,6%, cea mai ridicată din ultimii 12 ani.

„Guvernul PNL a pornit marile șantiere, de exemplu, autostrada Sibiu – Pitești, pe care o așteaptă, cu siguranță, cu toții. Și, foarte important, nu o facem cu banii românilor, ci cu bani europeni. Comisia Europeană a anunțat finanțare nerambursabilă de 875,5 milioane euro, pentru început.”, spune liberalul. Din martie 2020, se lucrează pe primul din cele cinci loturi (Sibiu-Bița), cu un grad de realizare de 26,3%, în avans față de calendarul asumat.

Tot Guvernul PNL a da demarat lucrărilor de construire pentru autostrada de centură a municipiului București, dar și la drumul expres Craiova-Pitești. Acolo unde Dragnea alinia trei borduri la marginea unui lan de grâu, se lucrează pe tronsonul 2, iar variantele ocolitoare ale municipiilor Balș și Slatina au ajuns la un stadiu fizic de execuție de aproximativ 30 %.

„Între noiembrie 2019 – octombrie 2020, Guvernul PNL a dat în trafic 46 de km de autostradă. Până la sfârșitul anului, vor fi recepționați încă 43 de km de autostradă și 172 de km de variante ocolitoare și drumuri naționale. În trei ani, cele trei guverne PSD au dat în trafic doar 96 de km de autostradă.”, punctează Marian Crușoveanu.

Toate aceste sunt dovada că se poate construi în Constanța, că putem avea o infrastructură așa cum ne-o dorim. Dacă vreți ca aceste lucruri să continue, pe 6 decembrie puteți vota listele PNL.

„Județul Constanța merită o infrastructură la nivel european. Noi o putem construi”, conchide Marian Crușoveanu.

Comandat de Organizația Județeană PNL Constanța
Executat de Dorian Punctro Press SRL
Cod mandatar 11200025

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular