„Vitralii în negura izolării”, un proiect emoționant dedicat memoriei victimelor regimului comunist

Asociația Culturală Georgiana Rusu organizează, în Constanța, un proiect cultural emoționant, o adevărată lecție de istorie pe care nu trebuie să o uităm. Se numește „Vitralii în negura izolării” și este dedicat memoriei victimelor campaniei opresive declanșate și întreținute de regimul comunist în anii ’50 ai secolului trecut, în timpul procesului de colectivizare.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – A.F.C.N., aria tematică: Artele spectacolului – Teatru, și are ca partener Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Acesta presupune producția spectacolului de teatru „și dacă asta e o ploaie din aia de nu se mai oprește”, de Daniel Chirilă și organizarea a 7 reprezentații ale acestui spectacol în Planetariul Constanța, zilnic, în perioada 24 – 30 octombrie 2021, începând cu ora 19:00. Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile (20 de locuri / reprezentație), fiind permis, conform normelor legale de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus, exclusiv pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală. Durata spectacolului este de aproximativ 55 minute. Spectacolul conține limbaj licențios și scene de violență fizică și este recomandat publicului cu vârsta de peste 16 ani.

Rezervări se pot face prin mesaj privat pe pagina de facebook a proiectului „Vitralii în negura izolării” – www.facebook.com/vitraliiinneguraizolarii. După ultima reprezentație, varianta video a spectacolului va fi postată pe pagina de facebook a proiectului și pe un canal youtube.

La realizarea producției au contribuit: scenariul și regia – Daniel Chirilă; sound design – Adrian Mihai; scenografia – Lăcrămioara Dumitrașcu; videoproiecții – Lucian Pascu. Din distribuția asigurată de Compania de Teatru Lui’s Events fac parte: Remus Archip, Emanuel Cristoiu, Maria Lupu, Laura Iordan – Adrian, Georgiana Rusu, Gabriel Dincă, Ionuț Roșu, Francisc Rotaru, Florian Dima.

Spectacolul este inspirat din fapte reale, mai exact din memoriile unor victime ale opresiunii comuniste din perioada colectivizării.

„Am căutat în povestea lui Iancu Hira, profesorul simplu de la țară care a înfruntat abuzurile din timpul colectivizării, modurile și mecanismele de înțelegere și rezistență în fața noii realități sociale și politice aduse de pseudo-comunismul acelor vremuri. Ca popor, ne raportăm la perioada dinainte de 1990 în două moduri: fie blamând brutalitatea sistemului, fie regretând vremurile trecute pentru că “atunci era mult mai bine ca acum”. Însă judecând doar la extreme, nu ne permitem să mergem ceva mai departe și să încercăm să înțelegem ce schimbări a adus perioada respectivă în conștiința acestui popor sau ce anume am făcut greșit ca oameni de s-au întâmplat astfel de lucruri. Mi l-am imaginat pe Iancu Hira ca fiind oglinda acelor vremuri, un om puternic plin de îndoieli, care nu ezită să se întrebe și să nu-și răspundă.”, a mărturisit Daniel Chirilă, scenarist și regizor.

„La colectivizare, zeci de mii de români au suferit crunt, unii au murit, iar noi, cei care trăim acum în democrație, privim totul cu detașare, analizăm totul doar la nivel statistic. Tratăm cu superficialitate dramele pe care le-au trăit și chinurile pe care le-au îndurat victimele regimului comunist. Acele timpuri nu trebuie uitate!”, a declarat Remus Archip, actor.

Bugetul este de 94.500 lei (85.000 lei finanțare AFCN, 9.500 lei contribuția proprie a beneficiarului).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular