„Festivalul Tineretnik 2021”, care celebrează etniile din Dobrogea, muzica, dansurile și
tradițiile acestora, va avea loc în municipiul Constanța, în perioada 9 – 11 noiembrie
2021.
Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Rusu I.
Georgiana P.F.A. în parteneriat cu Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța și cu Federația
Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța.
Peste 200 de artiști reprezentând diferite comunități etnice din Dobrogea vor evolua pe
scena sălii de spectacole a Comunității Elene „Elpis” Constanța (Teatrul pentru Copii și
Tineret „Căluțul de Mare” Constanța) în cadrul a trei spectacole a câte trei ore de muzică
și dansuri tradiționale.
„Trăim într-o regiune plină de tradiții, de cultură. Consider că este datoria noastră să
celebrăm multiculturalitatea, să ne bucurăm de dansurile și cântecele etniilor din
Dobrogea. Le-am invitat pe toate în aceste spectacole. Sunt convins că nu în multe locuri
din lume poți vedea, pe aceeași scenă, români, turci, tătari, ruși-lipoveni, romi, germani,
aromâni, greci. Vă invităm la spectacol, vă invităm să ne bucurăm împreună că suntem
constănțeni, dobrogeni.”, a declarat Sebi Pătrunjei, responsabil PR al evenimentului.
Fiecare comunitate va participa la eveniment cu unul, două sau mai multe ansambluri,
grupuri artistice și/sau soliști marți, miercuri și joi (9, 10 și 11 noiembrie 2021), între orele
18:00 – 21:00.
Evenimentele sunt dedicate Zilei Dobrogei și fac parte din calendarul de activități al
programului Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022.
Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile și exclusiv în baza prezentării
certificatului verde.
Bugetul proiectului: 110.200 lei, reprezentând 100.000 lei finanțare din partea Primăriei
Municipiului Constanța și 10.200 lei contribuție proprie a beneficiarului.