No menu items!
No menu items!

Tudorel Chesoi va candida, independent, pentru un nou mandat de consilier local

Pentru consilierul local Tudorel Chesoi, mandatul care se încheie a fost unul complicat. Ales în 2012 din partea PNTCD, Chesoi a intrat la scurt timp în conflict cu noua conducere a acestui partid, formată din Aurelian Pavelescu și apropiații săi, care aveau o viziune diferită legat de activitatea partidului și implicit a aleșilor locali ce reprezentau PNTCD.

Și pentru că aceste divergențe de opinie s-au cronicizat, liderii de la București au făcut tot posibilul să-l îndepărteze pe Tudorel Chesoi din PNTCD dar și din cadrul Consiliului Local Constanța, pentru a-l înlocui cu alți oameni, apropiați ai lor. S-a ajuns astfel la o luptă în justiție între cele două părți, lucru care, evident, a impietat asupra activității consilierului,

Abia după doi ani a reușit Tudorel Chesoi să câștige această luptă, demonstrând că toate excluderile pe care liderii țărăniști de la centru le încercau, aveau un caracter ilegal, fapt care a dus și la anularea lor în instanță. Și abia din acel moment, proiectele de hotărâre inițiate de Chesoi au început să curgă.

Culmea, un consilier fără sprijinul unui partid politic, Tudorel Chesoi a fost SINGURUL consilier care a inițiat proiecte, comparativ cu restul celor 26 de consilieri care au preferat să ridice mâna și să voteze proiectele inițiate de primar. Prin propunerile sale, Chesoi a reușit să aducă bani mai multor instituții de învățământ din Constanța, să reducă taxele pentru firmele care au sediul în apartament, să evidențieze problemele violenței domestice și multe altele.

Ieri, consilierul cândva țărănist, Tudorel Chesoi și-a depus candidatura pentru un nou mandat. De data aceasta a ales să fie independent, pentru a nu mai repeta experiența nefericită din mandatul trecut. Cea mai importantă bătălie, dacă va fi votat, este, din spusele lui, aceea cu RADET, instituție pe care o vrea desființată.

Va fi interesant de văzut dacă, Tudorel Chesoi, singurul consilier local activ din Constanța, va fi girat de votul constănțenilor pentru un nou mandat.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular