No menu items!
No menu items!

Elevi din șase țări europene, la Școala ”Gheorghe Țițeica”

În săptămâna 23-27 mai, Școala Gimnazială nr. 30 din Constanța este gazda celui de-al doilea schimb pe termen scurt al grupurilor de elevi din cadrul proiectului european Erasmus+ “Invaders – How they shaped the Europe of today”, ce se derulează în perioada septembrie 2014 – august 2017, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. 55 de profesori și de elevi din Irlanda, Anglia, Finlanda, Polonia, Spania și Italia au trecut luni, 23 mai, pragul școlii constănțene, fiind primiți cu pâine și cu sare de către elevi îmbrăcați în costume populare românești. Dorina Șacu, profesoara coordonatoare a acestui proiect, a explicat pentru cei prezenți că, deși este o muncă uriașă de pregătire pentru ca totul să se deruleze în modul cel mai plăcut atât pentru invitați, cât și pentru gazde, ”satisfacția de a vedea că totul îi bucură pe cei care calcă prima oară pe pământ românesc este suficientă pentru a uita de eforturile depuse timp de câteva săptămâni.”

Prima parte a dimineții a fost ocupată de către vizita la clase a delegațiilor, în timpul căreia s-au derulat ad-hoc conversații între elevi și între profesorii români și străini.  Relaxați și încântați de ceea ce au văzut și de modul în care copiii intră imediat în interacțiune, participanții la întâlnire au fost dornici să știe cât mai multe despre România, de la monumente și locuri interesante de vizitat la sportivi cunoscuți internațional. Nume precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi ori Simona Halep au fost pe buzele tuturor. Când au aflat că Gheorghe Hagi este constănțean, iar Simona Halep este fostă elevă a Școlii ”Gheorghe Țițeica”,  admirația invitaților s-a manifestat sincer și zgomotos.

Manifestările au continuat cu un spectacol multietnic, precedat de către prezentarea oficială a delegațiilor. Aneta Dragnea, directorul instituției constănțene, a urat bun venit invitaților și le-a urat un sejur plăcut.  Imnul României și cel al Uniunii Europene au deschis activitatea care a continuat cu dansuri populare românești, armânești, grecești și turcești. În plus, elevi ai claselor primare au interpretat cântece în limbile română, greacă și engleză. Cadrele didactice si elevii s-au prins în horă, iar la finalul spectacolului s-au lansat baloane cu heliu, în culorile României.

După ora 11.30, elevii străini au participat la un atelier tematic despre invadatorii Dobrogei de-a lungul timpului, de la greci, la romani ori turci, urmat de un concurs cu premii și de pictură pe vase de ceramică, pe care copiii fie au desenat motive văzute pe vasele grecești și romane prezentate, fie s-au lăsat purtați de propria imaginație și de propriul simț cromatic. În tot acest timp, profesorii au avut o reuniune semiformală, în care elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a au prezentat în bibliotecă filmulețe despre România neștiută, România așa cum ne-am dori să fie cunoscută mai mult în lume. După aceea, cadrele didactice invitate au fost scoase la lecție, trebuind să răspundă la întrebările care vizau țara noastră. Cei care au dat răspunsurile cele mai bune au primit magneți cu monumente dobrogene și …bomboane.

IMG-20160523-WA0032

Manifestările continuă în zilele următoare. Dintre acestea, amintim că marți are loc o vânătoare de comori în centrul vechi al Constanței, urmată de o vizită ghidată a acestuia și de intrarea în Sala Tezaurului de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Miercuri, delegația se va deplasa la Adamclisi unde, pe lângă vizitarea obiectivelor arheologice, elevii vor participa la ateliere de tras cu arcul, de pielărie, ceramică,  lupte. Joi va avea loc o vizită la Primăria Constanței și o primire oficială a delegației de către primarul Decebal Făgădau și câțiva membri ai Consiliului Local. În cea de-a cincea zi a evenimentului, elevii vor filma la sediul televiziunii Dobrogea TV știri despre invadatori și vor cocheta astfel cu meseria de jurnalist. Vom reveni la finalul săpătmânii cu un film complet al evenimentelor.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular