No menu items!
No menu items!

Ai ocazia să ajuți Delfinariul din Constanța. Proiectul educațional care va schimba fața casei delfinilor

Noua casă a delfinilor din Constanța este aproape gata de lansare. Conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii se pregătește să dea în folosință Delfinariul refăcut după ce primește toate avizele. Procesul de reabilitare a transformat incinta într-una cu locuri mai multe și un bazin complet refăcut.

Acum, cu doar câteva zile sau săptămâni înainte de deschiderea oficială, directorul Complexului, Adrian Bâlbă, a venit cu o idee care va avea efecte pe termen lung. Peretele din spatele bazinului, adică acea zonă care este văzută zilnic de mii de adulți și copii trebuie să aibă o nouă față.

Cea mai bună idee este aceea a unui banner care să prezinte evoluția mamiferelor de pe uscat pe apă și apoi din nou pe uscat în decursul a 55 milioane de ani.

Adrian Bîlbă a explicat pentru Constanța NEWS de ce un astfel de banner este atât de important.

“Un banner mare, care să aibă un rol educativ, evoluționist, un mesaj care să lase oamenii nu numai cu amintirea plăcută de a vedea delfinii, ci și cu informații: faptul că acestea sunt mamifere, faptul că au evoluat, faptul că acum 55 de milioane de ani, într-o situație pe care planeta noastră o va mai întâlni, respectiv topirea completă a ghețurilor de la poli, s-au înmulțit peștii, iar mamiferele au intrat în apă și au început să mănânce acești pești, iar erbivorele au ajuns, în câteva zeci de milioane de ani de căldură, să evolueze până aproape de delfinii de astăzi”, a declarat Adrian Bîlbă.

Grafica pentru acest banner a fost deja realizată, iar confecționarea lui stă în mâna sponsorilor. Cine vrea să-și asocieze imaginea de cea a Delfinariului poate să doneze întreaga sumă sau măcar o parte din ea. Costul estimat este de 12.000 lei.

 

Sursa: Constanta News

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular