În urma atenționării meteorologice de ploi și vijelii emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în cadrul Primăriei Constanța s-a întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți ai Primăriei Constanța, S.C. RAJA S.A. și ai Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, pentru a preveni eventualele calamități. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea pentru această după-amiază arată că, în intervalul orar 17:00 – 21:00 (cu posibilitate de prelungire), în municipiul Constanța cantitățile de apă ar putea atinge între 12 l/mp și 50 l/mp.
Măsuri de prevenție:
– Reprezentanții Serviciului Inspectorat Protecție Civilă, din cadrul Primăriei Constanța, au pregătit saci cu nisip și diguri de protecție împotriva inundațiilor, care vor fi montate imediat ce avertizarea meteo devină iminentă.
– Reprezentanții Direcției Gospodărire Comunală au curățat gunoaiele din jurul grătarelor de canalizare și au pregătit patru echipaje de alpiniști comunitari care vor intreveni, dacă va fi cazul, pentru ridicarea copacilor sau crengilor căzute
– Reprezentanții Poliției Locală vor interveni în zonele critice pentru a ajuta la fluidizarea traficului.
– S.C. RAJA S.A. asigură permanența, pentru municipiul Constanța, cu 14 echipe a câte 3 oameni care monitorizează zonele de risc (str. Ahile Mihail, biserica Sf Maria din zona Far, cartierul Km 4-5 – zona Secției 5 Poliție, zona Dacia, zona Delfinariu). Reprezentanții S.C. RAJA S.A. vor suplimenta echipele de intervenție, dacă va fi cazul. Echipajele sunt dotate cu vidanje și pompe de mare putere.
Constănțenii pot semnala permanent orice problemă la nr. de tel:
– Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
– Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi – 0241/48.81.71;
– Dispecerat Serviciul Inspectorat Protecție Civilă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08;
– Dispecerat Poliția Locală – 0241/48.42.05.
– Dispecerat RAJA – 0241/66.19.40, 0241/66.44.44 și 0743.11.30.00;