No menu items!
No menu items!

După 16 ani, nu s-a schimbat nimic. Am scăpat de Mazăre, dar soldații lui continuă să ne umilească

Au trecut mai bine de 16 ani de la nefericita zi în care Radu Mazăre devenea primarul acestui oraș. În toată perioada în care a „domnit” peste destinele constănțenilor, Mazăre a avut grijă nu doar să strângă averi, împărțind bugetul municipiului între firmele sale de casă dar și să construiască o dinastie de firme și politicieni pe care s-o lase moștenire Constanței, în eventualitatea în care el nu va mai putea conduce direct orașul. Avem așadar de-a face acum cu politicieni crescuți după chipul și asemănarea lui Mazăre și Constantinescu și de firme care continuă să primească felii importante din bugetul municipalității, în baza unor contracte semnate pe zeci de ani de zile.

Iarna grea care a lovit Constanța scoate și mai mult în evidență batjocura cu care băieții ăștia deștepți conduc orașul. Tupeul cu care aleg să apară în fața camerelor de luat vederi și să spună că orașul funcționează perfect este de neimaginat.

În timpul crizei care a lovit orașul odată cu codul roșu, Decebal Făgădău a dispărut complet. Un flashback ne-a trecut prin fața ochilor, aducându-ne aminte de Mazăre care pleca pur și simplu în țările calde, atunci când iarna lovea Constanța, apărând câteva săptămâni mai târziu pentru a ne spune că totul s-a desfășurat normal. Modelul a fost copiat și de primar, care, după zile întregi de absență a ieșit în fața constănțenilor pentru a le spune că el nu se va poza niciodată pe utilajul de deszăpezire, pentru că în mandatul său de primar ”trebuie să simțim edilul, nu să-l vedem”. Nu v-am simțit, domnule primar, deloc. Orașul a fost complet paralizat, locurile de parcare pe care și-așa le-ați împuținat montând inutilii stâlpi de pe trotuare, acum ocupate de zăpadă, au obligat șoferii să lase mașinile în stradă și uite așa s-a creat un întreg haos. Și unde au fost reprezentanții Primăriei în cursul acestor zile? Nu știe nimeni. Exceptând niște comunicate sterile prin care eram anunțați că se va putea circula gratuit pe RATC sau că școala se suspendă (fără să fie de competența Primăriei, această decizie), a fost o liniște de mormânt în biroul lui Decebal Făgădău.

În ciuda faptului că ne-am lovit cu toții de lipsa de eficiență a municipalității, primarul vede altfel lucrurile. În realitatea dânsului ”nu doar că s-au curățat principalele bulevarde dar s-a intervenit și pe străduțele secundare. Orașul a funcționat ireproșabil”.

Nici nu știi ce să crezi. Primarul ales al municipiului Constanța este ori rupt de realitate ori minte cu nerușinare.

Și fratele său de cruce și de dinastie, Eduard Martin, administrator al firmei Polaris, beneficiară a unui contract generos pentru salubrizare și totodată pentru deszăpezire, adoptă același stil, de parcă s-au vorbit. Șapte spre opt spune domnul Martin că ar da firmei sale pentru modul în care a intervenit. În condițiile în care am stat cu gunoiul la nas, cu toții, zile în șir. Și asta pentru că mașinile de gunoi erau blocate să intervină de zăpadă, pe care culmea trebuia s-o ridice tot Polaris.

„22 de pluguri au acţionat pe străzi, pentru cele mai mici este posibil să dimensionăm, pe viitor, investiţiile cu pluguri mai mici. Opt sărăriţe au lucrat cât a nins pentru lărgirea drumurilor, iar 20 de utilaje încărcătoare au ridicat zăpada şi alte 20 de basculante au cărat-o. Acelaşi număr de utilaje vor acţiona şi la ninsoarea care se anunţă din această seară”, a declarat Eduard Martin.

Nu știu, zău, domnule Martin, unde au fost utilajele astea și ce ați cărat. Noi, constănțenii, nu le-am văzut acționând iar zăpada pe care susțineți că ați cărat-o e încă acolo, paralizează municipiul. Iar voi apăreți la televizor și ne spuneți că suntem chiori și proști.

Și toate astea, pentru că oamenii din Constanța s-au obișnuit cu tupeul ăsta și nu-l mai sancționează. Pentru că votul primarului vine majoritar din partea unor pensionari care pentru niște pomeni uită de intemperiile astea, pentru că banii vin la Polaris indiferent de cum își face treaba.

Are dreptate Claudiu Palaz. Ați avea curaj, domnule Eduard Martin, să vă scrieți pe mașină ”eu sunt patronul Polaris”? Cel mai probabil nu.

 

Similar Articles

Comments

  1. Marele VISCOL din 1954: troiene de 5 metri şi vânt de până la 126 km/oră! Nu s-a dat niciun cod, însă românii s-au mobilizat exemplar .Nu le iau apărarea … dar am văzut masini Şi utilaje care încarcă zapada… pe Aurel Vlaicu,chiar ieri …pe Tomis noaptea parca suntem prea cârcotași … va puteri lua de faptul ca nu au ridicat gunoiul 2-3 săptămâni , ca a fost o mizerie de orășel ,ca este o mizerie crunta în parcul tabacariei , ca toată vara nu a plouat Şi iarba verde a lipsit cu desăvârșire… ,ca au mers unele din utilajele cu lamele pe deasupra şi nu curatau nimic .. doar sa facă ore şi sa ia bani…dar nu ca nu cară zapada…foto corecti va rog …altfel nu vezi mai avea credibilitate…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular